Parteneriatul public-privat va fi util pentru că „statul se mișcă în economie ca un elefant în magazinul de porțelanuri“
Publicat de Arantxa Catană, 7 noiembrie 2017, 19:42
Pentru proiectele foarte mari cum sunt cele în infrastructura de transport și până la dezvoltarea unei destinații turistice, parteneriatul public-privat va fi cadru legal de care era nevoie atunci când doar banii statului nu mai sunt de ajuns.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, prezent recent în Constanța, ne-a spus că legea este finalizată.
„Parteneriatul public-privat este gata, legea, în clipa asta deja există sub o formă finală și inclusiv normele de implementare pentru lege, și cu siguranță ea va fi funcțională până la sfârșitul acestui an“, a declarat Ilan Laufer.
Modernizarea căii ferate sau achiziționarea materialului rulant ar putea fi ajutate de noul cadru legislativ, dar aplicabilitatea acestui tip de parteneriat nu se oprește aici, a spus Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical.
„Ar putea să fie bună (n.r. legea parteneriatului public-privat) nu numai pentru calea ferată, ar putea să fie o soluție pentru foarte multe tipuri de proiecte unde România are nevoie de finanțare și investiție privată. Nu putea să stăm doar pe bugetul public care este destul de limitat și pe fondurile structurale“, a precizat liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
Parteneriatul public-privat va oferi cadrul legislativ de care este nevoie pentru a convinge autoritățile locale să stea la aceeași masă cu agenții economici și să decidă împreună dezvoltarea unei destinații turistice. Modelul funcționează cu succes de ani buni și a dus la creșterea turismului din alte țări, a precizat Adrian Voican, reprezentantul unui important turoperator român.
„Toți jucătorii interesați să stea la o masă: tu, Consiliul Județean, pentru că ai banii și ai niște proiecte, dar și tu, Primărie, pentru că în oraș tu ai competență, ai autoritate, dar și voi, privaților, neapărat, pentru că voi aveți inițiativa, nu aveți puterea financiară, dar puteți să mișcați lucrurile, fiindcă știm foarte bine că statul se mișcă în economie ca un elefant în magazinul de porțelanuri. Totuși, nu poți întotdeauna să convingi autoritățile județene, să le spui: «Lăsați-ne să vă spunem noi ce e de făcut! Banii noi îi facem!. Aveți privați în organizație? Ah, nu! Consiliul Județean și Primăria». E șchioapă o astfel de organizație! Sunt buni banii de la stat pentru că privații îi pun acolo, nu i-au adus cei din Consiliul Județean de acasă, dar managementul trebuie să fie de la privați, evident. Nu e modelul nostru, am învățătat-o din străinătate, ne-au spus «Așa arată: parteneriat public-privat.» Dacă îi dați la unii sunt suspiciuni, dacă îi dați la alții sunt suspiciuni, dacă îi dați la domeniul public sunt suspiciuni politice. Că merg cu unii, nu merg cu alții, dar dacă e toată lumea la o masă?! E foarte credibil și stabil! Ne-au spus-o nemții acum 10 ani!“, a spus Adrian Voican.
Parteneriatul public-privat va funcționa în zona de infrastructură de transport: drumuri, căi ferate, aeroporturi, poduri, căi navigabile, parcări, poduri și tunele; în domeniul telecomunicațiilor: telefonie, internet și broadband. Pentru utilități: centrale electrice, stații de apă, de filtrare, deșeuri, infrastructură de interes public, școli, universități, inclusiv penitenciare. În domeniul sănătății: spitale, policlinici, unități de primiri-urgență și clădiri administrative, primării, consilii județene și așa mai departe.
Referindu-se la adoptarea ordonanței parteneriatului public-privat, premierul Mihai Tudose a spus „Dacă dă Dumnezeu și funcționarii din ministere, îl adoptăm miercuri prin ordonanță. Dacă ne mișcăm mai greu, săptămana viitoare“.
Un material realizat de Monica Cruceanu Comșa
Redactor online: Arantxa Catană