Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO: Învățământul american văzut prin ochii a două eleve din Constanța

FOTO: Învățământul american văzut prin ochii a două eleve din Constanța

Publicat de Arantxa Catană, 4 noiembrie 2017, 15:05

Comunitatea se poate schimba în bine prin implicare şi lectură. Pornind de la această idee, două liceene de la Colegiul Mircea cel Bătrân, care au petrecut un an la studii în America, au derulat un proiect inedit, într-un mall din Constanţa.

Invitate astăzi la Interviul Dimineţii de la Radio Constanţa, Anca Coandă şi Ada Giuglea au vorbit despre cele 300 de cărţi strânse şi oferite în cadrul acţiunii „Share the Knowledge” dar şi despre planurile de viitor.

Anca Coandă ne-a spus că mulţi tineri s-au arătat interesaţi de cărţile pe care le-au distribuit la mall.

Proiectul a constat în amplasarea cărților în mall, ca apoi oamenii să le culeagă și pe prima pagină a cărții era un mesaj frumos din partea fostului deținător al cărții către actualul. Noi ne-am gândit că prin acest gest frumos putem ajuta comunitatea să se dezvolte prin citit, să se dezvolte personal și poate să facă la rândul lor același lucru. S-a numit Share the Knowledge”, a declarat Anca la Radio Constanța.

Ada Giuglea ne-a vorbit despre ce e diferit în sistemul de învăţământ din America.

Școala m-a impresionat în mod deosebit pentru că am învățat cum este să trăiești într-o comunitate care pune accent pe lucrul în echipă, pe dezvoltarea ta personală, nu neapărat atât de mult pe materii – cum ar fi româna și matematica. Acesta este și rolul nostru în comunitate, să dăm mai departe cunoștințele pe care le-am adus cu noi din America, acesta este și rolul proiectelor pe care le implementăm aici – să ne implicăm în comunitatea noastră așa cum ne-au încurajat ei”, a precizat Ada.

Anca Coandă şi Ada Giuglea sunt singurele eleve din Constanţa, care anul trecut, au fost plecate cu bursă pentru a studia în Statele Unite.

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 11:02

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea

Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în...

AUDIO: Sfântul Părinte Papa Francisc a fost la Blaj profund emoționat, în privirea lui se citea duioșie, se citea bucurie spirituală, se citea, în același timp, paternitatea
Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 10:25

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea

Comunitatea romano-catolică din județul Tulcea este una restrânsă numeric – puțin peste 200 de familii – dar răspândită pe o arie...

Funeraliile Papei Francisc. Reflecții din Tulcea
Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif

Președintele interimar Ilie Bolojan și premierul Marcel Ciolacu participă sâmbătă, la Vatican, la funeraliile de stat ale Sanctității Sale...

Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu – prezenți la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif
Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 07:06

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc. Guvernul a aprobat, joi, în ședință, o hotărâre în...

Sâmbătă este zi de doliu național pe teritoriul României, în memoria Papei Francisc
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 18:34

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti

Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, poate fi cercetat în libertate....

Bogdan Peşchir, eliberat din arest de Tribunalul Bucureşti
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 17:37

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, vineri, recursul împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploieşti a decis suspendarea...

Decizia ”turul doi, înapoi”, desființată de Înalta Curte
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 16:21

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii

Curtea Constituțională a precizat vineri, în legătură cu decizia Curții de Apel Ploiești, că, ‘în mod regretabil’, cu...

CCR: O instanță judecătorească a dispus, fără temei constituțional și legal, cu privire la efectele unei hotărâri obligatorii
Actualitate vineri, 25 aprilie 2025, 15:43

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul

Joi, 24 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea...

CONSTANȚA: Tânăr reținut după ce ar fi amenințat cu sabia un șofer de taxi și i-a furat telefonul