CONSTANȚA – Povestea generalului erou Nicolae Dumitrescu-Maican spusă de nepoatele sale, la 140 de ani de la Războiul de Independență
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 noiembrie 2017, 13:01
Strănepoatele generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican, cel supranumit și ctitorul Marinei Militare Române Moderne, au ajuns la Constanța. Alexandra Iuca-Slavu și Maria Mărgărita Iuca locuiesc de aproape o jumătate de veac la Paris, dar amintirile legate de țara natală sunt încă puternice. Ele au participat astăzi la simpozionul intitulat „România și oamenii săi în timpul Războiului de Independență“ organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanța.
Au ascultat în copilărie o poveste frumoasă despre un om puternic, înalt și viteaz, un neînfricat al mărilor, iar acel erou era nimeni altul decât străbunicul lor, generalul de marină Nicolae Dumitrescu –Maican, un personaj principal al Războiului de Independență. După 50 de ani petrecuți în Franța, strănepoatele sale Alexandra Iuca-Slavu și Maria Mărgărita Iuca au ajuns la Constanța și au depănat cu emoție amintiri din anii copilăriei. Chipul generalul de marină Nicolae Dumitrescu –Maican le-a ghidat întreaga viață.
„Pentru mine era așa un personaj puțin de legendă, pentru că aveam o poză cu el în costum de marină, cu o sabie pentru că făcea parte din protocol, cu sabie și cu decorație și povestea era că acest om puternic fusese cel care scufundase un vapor inamic pe Dunăre și ceea ce făcuse el era o chestiune extraordinară pentru că inventase un mod de a studia poziția inamicului și de a îndrepta bateriile care se găseau la Calafat și el a reușit să facă acest lucru printr-o mare dibăcie“, povestește cu mândrie și emoție în glas, Alexandra Iuca-Slavu.
Și sora sa Maria Mărgărita Iuca are amintiri neprețuite cu străbunicul generalul de marină Nicolae Dumitrescu –Maican.
„Pe mine mă impresionase și am rămas cu această imagine, având și eu aceste poze, că el având sabie, când mergea la șarjă contra inamicului, el nu întrebuința focul, erau soldații care îl acopereau, dar el era numai cu sabia, un spirit care în ziua de astăzi nu știu cine l-ar face“, afirmă Maria Mărgărita Iuca.
În anul 1877, generalului de marină Nicolae Dumitrescu-Maican i-a fost încredințată comanda bateriilor de coastă de la Calafat. La 7 noiembrie 1877, bateria de mortiere „Perseverența“ a încadrat monitorul otoman „Podgorița“, iar la cea de-a 77-a salvă l-a scufundat. Un remorcher și două șlepuri otomane au avut aceeași soartă.
Generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican a mai fost numit și ctitorul Marinei Militare Române Moderne. Strănepoatele sale au participat vineri, 3 noiembrie, la simpozionul intitulat „România și oamenii săi în timpul Războiului de Independență“ organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ din Constanța.
În satul Tonea, comuna Modelu din județul Călărași, locul unde generalul Maican și-a găsit sfârșitul în urma unui tragic accident, va avea loc duminică, 5 noiembrie, un moment festiv prin care se va acorda școlii din localitate denumirea onorifică „Generalul de marină Nicolae Dumitrescu-Maican”.
La Calafat, va fi organizat marți, 7 noiembrie, un ceremonial militar și religios la Monumentul Independenței, precum și un simpozion la Muzeul de Artă și Etnografie din incinta Palatului Marincu.
Un material realizat de Silvia PASCALE