Maria Șarapova trece de Irina Begu la Tianjin
Publicat de Catalin Donose, 11 octombrie 2017, 09:55
Irina Begu a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova cu 6-4, 6-2, miercuri, în prima rundă a turneului WTA de la Tianjin (China), dotat cu premii de 426.000 de dolari.
Șarapova (30 ani, 86 WTA), beneficiara unui wildcard, s-a impus într-o oră și 22 de minute în fața Irinei (27 ani, 57 WTA).
Irina Begu, cap de serie numărul 9, după retragerea principalei favorite, Caroline Garcia (Franța), a reușit un break la mijlocul primului set și a condus cu 4-3, dar apoi a pierdut următoarele trei ghemuri și Șarapova a luat primul set cu 6-4.
Rusoaica a început în forță actul secund și s-a desprins la 3-0, după care și-a conservat avantajul până în finalul setului, câștigat cu 6-2, după un nou break.
Inițial Begu trebuia să o înfrunte în primul tur pe belarusa Arina Sabalenka, dar retragerea Caroline Garcia a modificat tabloul și i-a adus-o ca adversară pe Șarapova.
Șarapova câștigase și primele două confruntări cu Begu, în 2012, în primul tur la Madrid, cu 6-0, 6-3 și în 2015, în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-3.
Begu va primi pentru participare un cec de 3.026 dolari și un punct WTA.
Românca va evolua și în sferturile probei de dublu, alături de italianca Sara Errani, împotriva principalelor favorite, Katerina Bondarenko (Ucraina) și Ala Kudriavțeva (Rusia).