Mascota Campionatului European din 2016 se va numi Super Victor
Publicat de Bogdan Comșa, 30 noiembrie 2014, 14:58
Mascota Campionatului European din 2016, competiţie ce se va desfăşura în Franţa, se va numi Super Victor, denumire aleasă în urma votului internauţilor, informează postul TF1, citat de Mediafax.
Numele Super Victor a fost preferat celorlalte două variante, Driblou şi Goalix.
Mascota reprezintă un băieţel în echipament de fotbalist alb-albastru şi cu o pelerină roşie. Pe tricou este scris numărul 16.
Prima apariţie publică a mascotei a avut loc în data de 18 noiembrie, când Super Victor a dar lovitura de începere a meciului amical dintre reprezentativele Franţei şi Suediei, pe stadionul Velodrome din Marsilia.
În 1984, mascota Campionatului European găzduit de Franţa s-a numit Peno, iar în 1998 mascota Cupei Mondiale din Franţa s-a numit Footix.