În județele Constanța și Tulcea vor fi refăcute sisteme și canale de aducțiune
Publicat de Arantxa Catană, 3 octombrie 2017, 20:03
Cu 30 de ani în urmă, în județele Constanța și Tulcea erau irigate 500.000 de hectare de teren agricol. Imediat după 1989, suprafața irigată a ajuns la 370.000 de hectare, iar în anul 2000 a scăzut la 45.000.
În prezent suntem foarte departe de ceea ce putem numi agricultură performantă, cu doar 12.000 de hectare irigate în Dobrogea.
Prin Programul Național de Reabiliatre a Irigațiilor, în județele Constanța și Tulcea vor fi refăcute sisteme și canale de aducțiune, iar prin înființarea unor noi organizații ale utilizatorilor de apă, se pot accesa fonduri europene. Spre exemplu, în localitatea Fântânele din județul Constanța, prin înființarea unei noi organizații, crește substanțial suprafața irigabilă.
„A demarat programul de reabilitare a infrastructurii principale de irigații. Pe Serviciul Public al Achizițiilor am depus o lucrare de reabilitare a stației de pompare Galeșu și am obținut aprobarea asupra documentației de avizare a lucrărilor de intervenție asupra canalelorvde irigații, iar pentru amenajarea Sinoe, săptămâna viitoare se va depuneexpertiza tehnică pentru reabilitarea lucrărilor la stația de pompare de la baza Sinoe și a canaleleor de aducțiune CA 1 și CA 4. Este un proiect cu fonduri guvernamentale, în care sunt cuprinse lucrări de intervenție și de reparații și reabilitare a stațiilor de pompare, de înnoire a pompelor și a agregatelor de pompare precum și de impermeabilizarea canalelor de aducțiune”, a declarat directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare Filiala Teritorială Dobrogea din Constanța, Alin Romeo Trifan.
În urma campaniei duse în primăvară pentru înființarea de noi organizațiipe amenajarea Sinoe, este aprobată înființarea unei noi suprafețe de 5000 de ha, la Fântănele. Tot prin SM 4.3. se va reabilita infrastructura secundară pe zona Sinoe, pentru care utilizatorii de apă din Zmeica au realizat 3 proiecte, precum și unul pe Carasu-Kogălniceanu”.