Expoziţia „Grădina cu îngeri” va fi vernisată la Muzeul de Arta din Constanţa
Publicat de Arantxa Catană, 3 octombrie 2017, 19:54
Expoziţia de pictură şi sculptură semnată de artista Silvia Radu, „Grădina cu îngeri”, va fi vernisată mâine, la Muzeul de Arta din Constanţa, de la ora 17.00.
La eveniment va fi prezentă şi artista, considerată de critici ca fiind una dintre figurile reprezentative ale artei contemporane româneşti.
„Silvia Radu, o artistă bucureșteancă, sculptor la origine, este un om deschis către toate zonele artelor vizuale și pictură, dar și către desen. Este unul dintre sculptorii importanți ai artei contemporane. Trebuie spus efectiv că Silvia Radu este un om a cărui credință s-a materializat printr-o serie de donații. A făcut donația unor icoane pentru catapeteasma unor biserici din Constanța; lucrări superbe în basorelief, adaptând cutumele tradiției la modalitățile contemporane de expresie”, a precizat pentru Radio Constanța directorul instituţiei de cultură, Doina Pauleanu.
În 2014, Gradina cu îngeri a fost prezentată la Paris, apoi a ajuns în salile de expoziţie din Lisabona şi Bruxelles.
Lucrarile Silviei Radu vor ramâne la Constanţa pâna la sfârsitul acestei luni.