Calendarul zilei – 7 octombrie
Publicat de Codrin RAITA, 7 octombrie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* Parlamentul României va găzdui, în perioada 6-9 octombrie, a 63-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO). Din program:
- În zilele de 7 şi 8 octombrie, vor avea loc discuţii în cadrul celor 5 comisii de specialitate: Comisia politică, Comisia pentru apărare şi securitate, Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii şi Comisia pentru economie şi securitate. Fiecare comisie va dezbate o serie de rapoarte pe teme de securitate şi apărare, subiectele specifice urmând să fie discutate împreună cu reprezentanţi ai guvernelor din ţările membre, din lumea academică, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai NATO
– Diaspora
* Londra: Astăzi se va deschide Şcoala Parohială Sfântul Gheorghe Londra care are ca obiectiv principal promovarea credinţei ortodoxe a tradiţiilor şi culturii româneşti în rândul copiilor români din diaspora londoneză.În cadrul Şcolii Parohiale se va organiza Clubul de Teatru pentru copiii.Clubul va fi condus de Gabriela Căldăraru (actriţă şi profesor de teatru) şi se va adresa exclusiv copiilor între 5 şi 17 ani. Clubul va consta în şase sesiuni care vor avea loc între orele 15:00- 17:00 la biserica „Sfântul Gheorghe”, în camera copiilor
– Învăţământ
* În zilele de 7 şi 8 octombrie are loc o nouă ediție RIUF-Romanian International University Fair, cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei, care aduce în această toamnă vizitatorilor informații peste 9000 de programe de studiu din 10 țări și cea de-a treia edție RIUF YouForum, singura conferință dedicată 100% dezvoltării personale și orientării în carieră pentru elevi și studenți
– Arhitectură
* Cluj-Napoca: Cea de-a treia ediţie a Bienalei de Arhitectură Transilvania- BATRA 2017 are loc în perioada 7 – 15 oct şi este organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Transilvania- OART (organizator principal), care are sediul la Cluj-Napoca şi are peste 650 de membri arhitecţi din trei judeţe: Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj. Co-organizatorii manifestaţiei sunt: OAR Bihor, OAR Satu Mare, OAR Nord-Vest şi OAR Alba
- ora 11:00 – în curtea Muzeului de Artă va avea un „Treasure Hunt” organizat în parteneriat cu Scena Urbană
– Cultură
* Artişti din opt ţări – Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croaţia, Franţa, Germania, Republica Moldova şi România – participă la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru – Fest(in) pe Bulevard, care se va desfăşura în perioada 7 – 18 octombrie – ora 16:30, în fața Teatrului Nottara. În program sunt incluse 35 de spectacole de teatru, două de muzică şi evenimente conexe – colocvii, spectacole-lectură pe texte pentru şi despre adolescenţi, lansări de carte (de teatru), vernisajul unor expoziţii de fotografie de teatru şi întâlnirile AICT.RO. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara
* Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, organizează, în perioada 07 – 14 octombrie 2017, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii, sub titlul „100, 1.000, 1.000.000 de povești” care oferă celor mici un program complex de educație teatrală și culturalizare – la Teatrul Ion Creangă – Sala Mică (Str. Biserica Amzei, nr. 21-23), Teatrul de Comedie – Sala Nouă și Sala Studio, Teatrul Excelsior, Opera Comică pentru Copii, Centrul Național al Dansului București și Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție
* Sibiu:Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă, de la orele 11:00 și 18:00, spectacolul „Plip” al Teatrului de Marionete din Porto (Portugalia). Cele două reprezentații vor avea loc în deschiderea ediției din acest an a Festivalului Tânăr de la Sibiu, ce va avea loc în perioada 7 – 15 octombrie
– S-a întâmplat într-o zi de 7 octombrie
* Acum 319 ani (1698), 38 de protopopi ortodocşi au semnat un act denumit „Manifest de unire” şi redactat în limba română. Documentul avea şase pagini, pe prima dintre acestea semnatarii declarând că se unesc cu „Biserica Romei cea catolicească“ şi că doresc să beneficieze de privilegiile de care se împărtăşeau „mădulările şi popii acestei Biserici sfinte“. În plus, cei 38 de protopopi subliniau că se unesc doar dacă vor fi lăsaţi să păstreze obiceiurile Bisericii Răsăritului (cea Ortodoxă), iar după moartea Mitropolitului Atanasie Anghel succesorul său să fie ales de sobor, urmând a fi întărit de papă şi de împărat, dar hirotonit de „patriarhul de sub biruinţa Înălţiei Sale“ (probabil de către patriarhul sârb de la Carlovitz). Manifestul de unire sau Cartea de mărturie din 7 octombrie 1698 este unul dintre cele trei documente care legitimizează unirea cu Biserica Romei a clerului român şi a credincioşilor ortodocşi din Transilvania. Celelalte două documente sunt declaraţia din februarie 1697 a Mitropolitului Teofil şi a altor participanţi la un sinod ţinut în Alba Iulia şi aşa-numitul Act al Unirii semnat de Mitropolitul Atanasie şi de participanţii de la sinodul din 4 septembrie 1700, ţinut la Alba Iulia. Actul este format din trei file (şase pagini), primele două formate dintr-o coală unică îndoită în două iar a treia filă lipită ulterior
* Cu 306 ani în urmă (1711) Nicolae Mavrocordat era numit domn al Moldovei (26.IX./7.X.1711 – 25.XII.1715/5.I.1716), fapt ce a dus la începutul regimului fanariot în Moldova (până în 1821)
* Se împlinesc 160 de ani (1857), de când, Mihail Kogălniceanu prezenta în Adunarea ad-hoc a Moldovei (constituită pentru a consulta populaţia asupra necesităţii unirii Principatelor) proiectul de rezoluţie care cuprindea „dorinţele fundamentale” ale românilor moldoveni. Dintre acestea „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hotărâtă de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care împlinită va face fericirea generaţiilor viitoare este unirea Principatelor într-un singur stat” (7/19)
* Acum 134 de ani (1883) era inaugurat Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I (1866-1914) şi regina Elisabeta. A fost construit la dorinţa regelui Carol I, între anii 1873 şi 1914, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz, Carol Benesch şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea
* Cu 107 ani în urmă (1910), avea loc, la Moscova, premiera operei „Cocoşul de aur”, de Nikolai Rimski-Korsakov (1844 – 1908)
* Acum 92 de ani (1925), apărea Decretul Regal privind noua împărţire administrativă a României (judeţ, municipiu, plasă, comună urbană reşedinţă, comună urbană nereşedinţă, comună rurală şi sat), definitivându-se astfel procesele de organizare unitară legislativă şi statală a ţării
* În urmă cu 68 de ani (1949), în zona de ocupaţie sovietică, era proclamată Republica Democrată Germană (“Germania de Est”), cu capitala în Berlinul Răsăritean. Simultan cu declararea RDG, în aceeaşi zi de 7 octombrie 1949, Germania de Vest (aflată sub controlul trupelor americane, engleze şi franceze) s-a declarat şi ea stat independent, sub numele de Republica Federală Germania sau „Germania de Vest” (Occidentală), cu capitala la Bonn. Reunificarea celor două state a devenit oficială pe 3 octombrie 1990, prin utilizarea articolului 23 al Legii fundamentale a Germaniei Federale cu privire la cele cinci landuri răsăritene. De fapt, reunificarea a însemnat anexarea Germaniei Răsăritene la Germania de Vest, pentru că era cea mai directă și legală formă de unire
* Se împlinesc 40 de ani (1977) de la înfiinţarea Organizaţiei Europene de Brevete (European Patent Organisation — EPO), pe baza Convenţiei Brevetului European (European Patent Convention — EPC), semnată la Munchen în 1973. Organizaţia are ca misiune eliberarea brevetelor europene, aceasta fiind îndeplinită de Oficiul European de Brevete sub controlul Consiliului de administraţie
* Se împlinesc 35 de ani (1982), de când, în perioada 7 – 8 octombrie, Plenara C.C. al P.C.R. a aprobat un proiect de lege privind participarea cu părţi sociale a salariaţilor din instituţiile de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică (părţile sociale au fost desfiinţate imediat după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, banii reţinuţi fiind restituiţi)
* Acum 32 de ani (1985), începea operaţiunea de mutare prin translaţie (care a durat până la 15.II.1986) a bisericii Mihai Vodă din Bucureşti. Acest monument istoric, ctitorie a voievodului Mihai Vodă, a fost mutat de pe temeliile sale (pe o distanţă de 289 metri) în vremea dictaturii comuniste, în contextul „sistematizării” care a dus la distrugerea unei treimi din suprafaţa construită a oraşului. Soluţia găsită de specialişti, translaţia, a însemnat, practic, salvarea de la demolare a bisericii
* Cu 32 de ani în urmă a fost deturnat pachebotul italian „Achille Lauro”, cu peste 400 de persoane la bord, aflat în croazieră pe Marea Mediterană, de către membri ai organizaţiei Frontul pentru Eliberarea Palestinei
* La Viena, acum 24 de ani (1993), avea loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline al Consiliului Europei. La data de 4.X.1993 Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei a hotărât, la Strasbourg, admiterea României ca membru al acestui organism
* Cu 16 ani în urmă (2001) avea loc declanşarea Războiului antiterorist din Afganistan în urma atentatelor din 11 septembrie 2001 de la New York şi Washington D.C.. Trupe ale SUA împreună cu aliaţii britanici au iniţiat o acţiune militară în Afghanistan, atacurile aeriene îndreptându-se spre forţele talibane şi taberele de antrenament ale teroriştilor Al-Qaeda. Este începutul acţiunii aliaţilor intitulate „Enduring Freedom” în Afghanistan, încheiată la 31.XII.2014 şi continuată de la 1.I.2015 cu operaţiunea „Freedom’s Sentinel”
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mari Mucenici Serghie şi Vah (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)
– Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului; Sf. Mucenici Sergiu şi Vach (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)
– Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– Sfinţii 72 de ucenici ai lui Hristos (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)
– 1877: A murit (a căzut în luptă, la Griviţa) Dimitrie Lemnea, erou al Războiului de independenţă de la 1877 (n. 1850) – 140 de ani
– 1886, 7/19: S-a născut istoricul Romulus Cândea, cercetător al istoriei bisericeşti; profesor la Universităţile din Cluj şi Cernăuţi; membru corespondent al Academiei Române din 1929 (m. 1973)
– 1910: S-a născut Eusebiu Camilar, poet, prozator şi traducător (a tradus din Eschil, Aristofan şi Ovidiu, din poezia clasică chineză, din ruşii Puşkin, Gogol, Tolstoi şi Gorki); a prelucrat poveştile arabe din ciclul „1001 de nopţi”; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1965)
– 1912: S-a născut (la Cuconeştii Vechi, jud. Bălţi, azi în R. Moldova) arhimandritul Sofian Boghiu, stareţul Mănăstirii Antim din Bucureşti (din 1950); cunoscut duhovnic şi pictor bisericesc; unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai mişcării „Rugul Aprins”, grupare spirituală neagreată de regimul comunist, ce reunea toate marile personalităţi ale intelectualităţii creştin-ortodoxe din acea vreme; deţinut politic între anii 1958 şi 1964 (m. 2002) – 105 ani
– 1923: S-a născut Alexandru Jebeleanu, poet şi publicist (m. 1996)
– 1929: A murit omul politic şi magistratul Gheorghe Buzdugan; prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (1921-1927); împreună cu principele Nicolae de Hohenzollern şi patriarhul Miron Cristea a făcut parte, între anii 1927 şi 1929, din regenţa României (instituită pe perioada minoratului regelui Mihai I); membru de onoare al Academiei Române din 1929 (n. 1867)
– 1935: S-a născut Livius Ciocârlie, critic şi teoretician literar, eseist, memorialist, publicist şi profesor universitar
– 1938: S-a născut pictoriţa Paula Ribariu; fondatoarea şi realizatoarea proiectului „Ziarul Neconvenţional”
– 1939: S-a născut, la Braşov, scriitorul german de origine română Michael Markel; emigrat în Germania în 1992
– 1943: S-a născut artistul decorator sticlar Dan Băncilă
– 1946: A murit Emanoil Bucuţa (Emanoil Popescu), scriitor şi publicist; fondator al revistei „Boabe de grâu” (1930); membru corespondent al Academiei Române din 1941 (n. 1887)
– 1954: S-a născut actriţa Diana Lupescu
– 1954: A murit matematicianul Dimitrie D. Pompeiu; unul dintre întemeietorii şcolii matematice româneşti; contribuţii deosebite în teoria funcţiilor şi a calculului funcţional; membru titular al Academiei Române din 1934 (n. 1873)
– 1968: S-a născut interpreta de muzică uşoară Luminiţa Anghel
– 1968: A murit Emil Petrovici, lingvist şi folclorist; a întocmit primul studiu amplu de dialectologie slavo-română („Graiul caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”, 1935); şi-a adus o contribuţie substanţială la realizarea „Atlasului lingvistic” (1936); autorul câtorva studii etno-folclorice şi lingvistice bazate pe anchete dialectale; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1899, la Mali Torac, în Serbia)
– 1979: S-a născut Simona Amânar, una dintre cele mai valoroase gimnaste ale României; s-a remarcat în proba de sărituri; retrasă din activitatea competiţională, actuală arbitră de gimnastică; este a doua sportivă româncă inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci
– 1980: S-a născut Luiza Zan, solistă, compozitoare, textieră şi profesoară de muzică; supranumită „vocea jazz-ului românesc”
– 1985: A murit Florin Comişel, compozitor şi dirijor (n. 1922)
– 1988: A murit filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu (Stéphane Lupasco); a cercetat modul în care filosofia şi ştiinţa îşi reconciliază reciproc ambiţiile având la bază principiul existenţei universale şi ireductibile a contradicţiei; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1900)
– 1994: A murit Alexandru Protopopescu, poet şi critic literar (n. 1942). NOTĂ: Site-ul www.crispedia.ro dă moartea la 17 octombrie 1994, iar http://ilazu.blogspot.ro/2014/08/scriitorul-zilei-al.html, la 20 octombrie 1994
– 1995: A murit poetul Bazil Gruia (n. 1909)
– 2003: A murit compozitorul şi pianistul Radu Negreanu (n. 1913)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Muncii Decente” este marcată, începând din anul 2008, la iniţiativa Organizaţiei Internaţionale a Muncii şi a Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor; în preajma acestei date sunt organizate manifestaţii/sesiuni de informări în vederea sensibilizării actorilor sociali, a instituţiilor administrative şi politice, a societăţii civile asupra dreptului fiecărui om la muncă şi la un venit corespunzător care să-i permită un trai decent
– 1543, (între această dată şi 29.XI): A murit pictorul german Hans Holbein (numit şi „cel Tânăr”) (n. 1497 sau 1498)
– 1849: A murit Edgar Allan Poe, scriitor, critic literar şi editor american (n. 1809)
– 1885: S-a născut fizicianul danez Niels Bohr; a imaginat modelul atomic, punct de plecare în teoria cuantică modernă (1913) şi a elaborat teoria fisiunii nucleare; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1922, pentru teoria sa privind structura atomului (m. 1962)
– 1919: S-a născut istoricul francez Georges Duby; s-a ocupat mai ales de Evul mediu francez (m. 1996)
– 1931: S-a născut arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu; în noiembrie 1985 a fost numit episcop al Bisericii Anglicane de la Johannesburg (primul prelat de culoare care a ocupat această demnitate), iar în aprilie 1986 a fost ales arhiepiscop al bisericii din Capetown; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1984, ca recunoaştere a meritelor sale în lupta non-violentă de eliberare a majorităţii populaţiei opresate din Africa de Sud
– 1939: A murit Harvey Williams Cushing, chirurg şi neurolog american, unul dintre fondatorii neurochirurgiei moderne; contribuţii în chirurgia hipofizei, extinzând experimentele medicului român Nicolae Paulescu în acest domeniu (n. 1869)
– 1952: S-a născut Vladimir Putin, om politic rus, preşedintele Federaţiei Ruse (2000-2008; reales la 4.III.2012 şi învestit la 7.V. acelaşi an, pentru un mandat de 6 ani), prim-ministru (1999-2000; 2008-2012) – 65 de ani
– 1955: S-a născut violoncelistul american de origine chineză Yo-Yo Ma
– 1959: A murit Mario Lanza, cântăreţ american de operă (tenor) de origine italiană (n. 1921)
– 1964: S-a născut Sam Brown, cântăreaţă şi compozitoare britanică
– 1967: S-a născut Toni (Michelle) Braxton, interpretă afro-americană de muzică R&B, pop şi soul, compozitoare şi actriţă – 50 de ani
– 2001: A murit caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock), care a lucrat peste 50 de ani la ziarul The Washington Post (n. 1909)
– 2006: A murit (a fost asasinată) ziarista rusă Anna Politovskaia, celebră pentru articolele sale critice la adresa Guvernului de la Moscova pe tema războaielor din Cecenia; autoarea mai multor cărţi despre aceste războaie (n. 1958)
– 2013: A murit Patrice Chéreau, actor de film, scenarist, regizor şi producător francez (n. 1944)
– 2014: A murit romancierul, eseistul şi dramaturgul german Siegfried Lenz (n. 1926)
Sursa: RADOR