CUMPĂNA: Fermă destinată proiectelor sociale pentru copii
Publicat de Arantxa Catană, 25 septembrie 2017, 19:50
În comuna constănțeană Cumpăna va fi înființată o fermă destinată proiectelor sociale pentru copii.
Aceasta va fi organizată pe modelul fermelor din Israel, existente pe lângă centrele destinate copiilor fără familie, ajunși în grija statului.
Primarul Mariana Gâju vrea să permită accesul tuturor copiilor, nu doar celor instituționalizați. Aceștia vor deprinde, de la vârste fragede, niște reguli utile în viață și în societate.
„Acei copii ajută la pregătirea hranei în bucătărie, curățenie, în dormitoare, până la îngrijirea animalelor. Efectiv, copilul învață și ce înseamnă să se integreze în colectivitate, să se integreze în muncă, să poată să respecte munca și să poate să se respecte pe el și pe cel de lână el”, a declarat edilul comunei Cumpăna.
În plus, la microfermă vor fi organizate și activități terapeutice.
„În parteneriat public/privat să fie deschis circuitului copiilor, să se efectueze terapii cu ajutorul cailor. Am văzut în Israel foarte mare accent pe acest tip de terapie pentru copii bolnavi de autism. De ce copiii noștri de la Cumpăna să meargă la Constanța, la Delfinariu, să efectueze aceste terapii? Sau te miri unde se mai înființează în alte localități ale județului Constanța? Această facilitate trebuie creată aici, să venim în sprijinul acestor copii”, a mai precizat primarul Mariana Gâju.
Microferma destinată copiilor, aflată acum în stadiu de proiect, ar urma să fie deschisă în cel mult doi ani.