Despăgubiri în caz de secetă pentru agricultorii care încheie polițe de asigurare pentru terenurile cultivate
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 septembrie 2017, 18:03
Agricultorii care au culturi afectate de secetă pot fi despăgubiți dacă au asigurate terenurile.
Acest tip de asigurare, cât și asigurarea pentru băltirea terenurilor sunt mai noi pe piața asigurărilor din România.
Suprafața agricolă protejată prin asigurări contra fenomenelor climatice extreme a început să crească, iar dacă fermierii cu terenuri mai mici se asociază în cooperative, cota de asigurare este și mai avantajoasă.
„Asigurarea culturilor împotriva secetei este o asigurare care despăgubește fermierul în cazul deficitului de precipitații. Raportarea se face între media de precipitații din perioada asigurată și media multianuală înregistrată la stațiile meteorologice. Acum se așteptă graficele pentru vara 2017, pentru întocmirea dosarelor despăgubirilor. Per total producțiile au fost bune. La porumb s-a resimțit mai mult lipsa de precipitații și perioada de caniculă, când mai multe zile la rând au fost peste 32 de grade Celsius. La floarea soarelui, de exemplu, fermierii nu au ieșit în pierdere“, explică Ionel Neacșu, director asigurări și daune agricole.
Fermierii au posibilitatea de a-și asigura culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui fără a fi necesară inspecția de risc sau cea de stabilire a gradului de daună deoarece calculul despăgubirilor se face pe baza datelor oficiale furnizate de stațiile meteorologice, iar cota de primă se stabilește pentru fiecare cultură în parte”.
Un material realizat de Carmen SECUIU