Constănțenii din Km 4-5 nu au apă la robinete
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 septembrie 2017, 12:46
Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul zilei de astăzi, 18 septembrie 2017, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe str. Nicolae Grindeanu, blocul E4, RAJA Constanța a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei în intervalul orar 12:45-15:00.
Sunt afectați consumatorii de pe străzile Meșterul Manole, Pandurului, Liliacului, cei din cartierul Km. 4-5, precum și cei arondați punctelor termice 91, 92 și 93.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă și îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, anunță SC RAJA SA.