Ascultă Radio România Constanța Live

Destinația zilei: Adamclisi, locul celei mai aprige bătălii între daci şi romani

Destinația zilei: Adamclisi, locul celei mai aprige bătălii între daci şi romani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 septembrie 2014, 19:50

La Adamclisi îşi au originea primele conflicte dintre daci şi romani, atunci când imperiul roman, în expansiunea sa, s-a apropiat prea mult de graniţa naturală a Daciei, fluviul Dunărea. Marea bătălie din 101 – 102 d.H. a fost purtată aici. Dar, dincolo de istorie şi încărcătura emoţională a locului, îţi reţine atenţia Monumentul triumfal sau Tropaeum Traiani. În fapt, un monument imens, circular, cu o înălţime de 20 de metri şi o lăţime de 30 de metri, decorat de jur împrejur cu 54 de basoreliefuri, ce reprezintă scene de luptă. Monumentul triumfal făcea parte dintr-un ansamblu mai mare care cuprindea şi un altar funerar, pe ai cărui pereţi se aflau înscrise numele celor aproape 3.800 de soldaţi romani căzuţi în lupta de la Adamclisi. Cetatea mai cuprinde un mausoleu format din trei ziduri concentrice, în care, spun istoricii, ar fi fost înmormântat comandantul care a decis victoria în anul 102.

Biserica lui Adam

Numele “Adamclisi” este forma românizată a denumirii turcești Adam Kilisse, care se traduce prin “Casa lui Adam”, pe care turcii au interpretat-o însă ca fiind “Biserica Omului”. Cetatea romană a fost întemeiată de Traian pe locul unei vechi așezări geto-dacice. Platoul este înconjurat pe toate celelalte laturi de pante abrupte, care reprezintă de fapt o protecție naturală. Cei care vor să afle mai mult despre istoria acestor locuri pot vizita Muzeul Adamclisi, construit prin anii 70, nu departe de cetate. În interiorul lui, un peretele de sticlă deschide privirii o poartă imensă asupra oraşului antic.

Istorie palpabilă

Cine nu a ajuns niciodată la Adamclisi a ratat o lecţie de istorie adevărată, palbabilă, pentru că aici nu e nimeni care să îţi îngrădească accesul, să te întoarcă din drum sau să-ţi spună să nu atingi vreo piatră. De-a lungul timpului, istoricii s-au străduit să descopere şi să conserve vestigiile, care pentru noi sunt astăzi dovezi de netăgăduit ale existenţei dacilor şi romanilor. Adamclisi este inclusă în circuitul turistic, dar prea puţin aleasă ca popas al vacanţelor. Căutătorilor de istorie, dincolo de filele cărţilor, le recomand ca atunci când ajung în Dobrogea să se oprească şi să afle originea acestor locuri. Adamclisi se află la aproximativ 62 de km de Constanţa, pe drumul naţional care duce la Murfatlar, dar se poate ajunge şi cu bacul pe la Ostrov, deşi ocolirea adaugă un ceas călătoriei prin dealurile din sudul Dobrogei. Şi, dacă te opreşti puţin din mers şi asculţi cu atenţie, pe pantele abrupte din jurul cetăţii încă poţi auzi vuietul luptelor dintre daci şi romani.


Această prezentare necesită JavaScript.

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 19:37

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră

La data de 16 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, ai formațiunilor rutiere, precum și polițiștii structurilor...

Județul CONSTANȚA: Pietoni și bicicliști amendați de Poliția Rutieră
„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu a fost arestat preventiv
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 17:51

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu a fost arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis „Maru”, după ce prietenul său de 20 de ani,...

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu a fost arestat preventiv
Programul marilor lanțuri de magazine în perioada sărbătorilor de Paște
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 16:51

Programul marilor lanțuri de magazine în perioada sărbătorilor de Paște

Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii pascale programul...

Programul marilor lanțuri de magazine în perioada sărbătorilor de Paște
Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 16:40

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu

Sala Sporturilor “Simona Amânar” va găzdui vineri seară, o interesantă partidă contând pentru etapa a 28-a din Liga Națională de baschet...

Baschetbaliștii de la CSM Constanța evoluează vineri pe teren propriu
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 15:51

TULCEA: Un strop de lumină în suflete, dus pe valurile Deltei de jandarmi

Jandarmii tulceni au sprijinit Asociația Eco-Durabil în cadrul campaniei umanitare „O mână de ajutor pentru Iepuraș”, prin transportul pe...

TULCEA: Un strop de lumină în suflete, dus pe valurile Deltei de jandarmi
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 15:11

CONSTANȚA: MAZ-urile din flota CT BUS au trecut printr-un amplu proces de curățare și dezinfectare

Tradiția spune că de Sfintele Paști trebuie să îmbraci straie noi, dar dacă norocul nu ți-a surâs în așa fel încât să îți permiți...

CONSTANȚA: MAZ-urile din flota CT BUS au trecut printr-un amplu proces de curățare și dezinfectare
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 15:02

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie

Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța face cunoscut programul unităților sanitare publice din județul Constanța care vor...

Județul CONSTANȚA: Programul unităților sanitare, în perioada 18 – 21 aprilie
Ştiri joi, 17 aprilie 2025, 14:55

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson pe conducta de aducțiune care asigură alimentarea cu apă a localităților...

Locuitorii din Hârșova și Ciobanu rămân fără apă