Ședință importantă înaintea meciului FC Viitorul – FCSB
Publicat de Catalin Donose, 8 septembrie 2017, 15:39
Din cauza faptului că meciul FC Viitorul – FCSB din cadrul etapei a 9-a a Ligii I Betano, programat in ziua de sâmbătă (9 septembrie 2017), de la ora 20.30, pe stadionul Central din Complexul Academiei Hagi, prezintă un interes major din partea publicului spectator, pentru o mai bună organizare și colaborare cu forțele de ordine prezente la meci, a avut loc, astazi, la Complexul Sportiv Academia Hagi, ședinta tip comandament de cooperare în vederea asigurării în bune condiții a ordinii și siguranței spectatorilor în tribunele stadionului.
Au participat reprezentanții primului nivel de conducere al Grupării Mobile de Jandarmi „TOMIS” Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „DOBROGEA” Constanța, Poliției Orașului Ovidiu, Societății de Pază și Protecție PAMBU SECURITY și reprezentanții clubului Viitorul.
Conform Legii 04/2008, ședința de lucru a fost coordonată de către Constantin Stamate – Responsabil Ordine și Siguranță Club.
Au fost dezbătute subiectele cu prioritate despre afluirea și defluirea spectatorilor în zona stadionului și în tribunele acestuia, asigurarea parcărilor și circulației autovehiculelor în interiorul complexului sportiv și în imediata vecinătate, monitorizarea delegațiilor oficiale ale celor două cluburi și oficialii FRF+LPF și, nu în ultimul rând, monitorizarea atentă a celor două grupuri organizate de suporteri, gazdă și oaspeți, pentru a preveni eventuale incidente care să perturbe buna desfășurare a meciului.
Clubul FC Viitorul recomandă tuturor spectatorilor, care și-au achiziționat bilet de acces la meciul de sâmbătă, ca accesul în incinda stadionului să se facă în intervalul orar 19.00 – 20.00.