CONSTANȚA: Laboratorul de chimie și romanul istoric, extreme compatibile pentru scriitoarea Gabriela Vlad
Publicat de Arantxa Catană, 7 septembrie 2017, 18:24
În viața de zi cu zi este tehnician chimist la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină din Constanța.
În timpul liber, este scriitor şi fiecare minut îl oferă romanelor sale.
Vorbim despre scriitoarea Gabriela Vlad, al cărei talent scriitoricesc a fost comparat, de unii jurnaliști, cu cel al lui Alexandre Dumas.
Am găsit-o şi azi îmbrăcată în halat alb, printre eprubete și pahare Berzelius, analizând probele din Marea Neagră.
„Sunt diverse piese pe care trebuie să le curățăm. Lucrez în pregătirea de probe pentru lucrările de chimie care au loc în cadrul laboratorului de chimie. Probe de apă, probe de sol, probe de sedimente marine. Știu că fanii Drăculeștilor așteaptă cu nerăbdare al patrulea volum „Umbra semilunii”. Vreau să îmi cer scuze de la ei că revin tocmai pentru a face un lucru bun. Niciodată un scriitor nu este mulțumit total de ceea ce a scris”, a declarat pentru Radio Constanța scriitoarea Gabriela Vlad.
Romanele istorice „Drăculeștii” i-au consacrat talentul și i-au adus admirația cititorilor.
În 2004, Gabriela Vlad a luat premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Brașov cu Drăculeștii – Sabia Ordinului.
Este membră a Cenaclului literar “Mihail Sadoveanu” din Constanţa și membră de onoare a Asociaţiei Transilvane pentru Literatura Română.