Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Comisarul șef care salvează vieți și-a făcut din nou datoria

TULCEA: Comisarul șef care salvează vieți și-a făcut din nou datoria

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 septembrie 2017, 06:55

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a fost sesizat ieri, în legătură cu faptul că un bărbat aflat pe o clădire aflată în vecinătatea Gării CFR Tulcea, amenință că se sinucide.

A fost anunțat negociatorul din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, comisarul șef de poliție Țugui Lucian, precum și un echipaj din cadrul SMURD Tulcea.

Ajunși la fața locului, la etajul 1 al clădirii menționate, care este dezafectată, se aflau două persoane dintre care una amenința că se sinucide ținând un ciob de sticlă în mână, având urme de sânge în zona pieptului, a gâtului și pe brațe.

Polițiștii au reușit să îl identifice, fiind vorba de un bărbat de 29 ani din Ceatalchioi, care s-a automutilat foarte tare încercând să își taie venele.

În timpul negocierii, un al doilea bărbat a fost îndepărtat de polițiști pentru a nu fi luat ostatic.

Negocierea a durat aproximativ 45 minute, comisarul șef de poliție Țugui Lucian reușind câștigarea atenției bărbatului prin hrană.

După ce a fost convins de negociator să coboare, tânărul a fost condus la echipajul mobil SMURD, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, după care a fost transportat la Spitalul Județean Tulcea.

În 25 de ani de carieră, Țugui Lucian a cunoscut tainele mai multor domenii de activitate ale Poliției Române, a fost ofițer de analiză și statistică, a lucrat la investigații criminale și la rutieră și a trecut de la luptător de acțiuni speciale la purtător de cuvânt.

Experiența acumulată în toți acești ani, spiritul de sacrificiu, curajul și abilitățile deosebite de negociere l-au transformat pe comisarul șef într-un polițist erou, salvator a zeci de vieți, care erau pe punctul de a fi curmate printr-un gest necugetat.

Fie ca a fost vorba de persoane aflate într-un moment de depresie majoră generat de singurătate, de probleme de sănătate ori financiare, fie că vorbim despre persoane care au vrut să transmită un mesaj cu orice preț, polițistul a reușit să le câștige încrederea și să le redea o rază de speranță.

Vezi și TULCEA/FOTO: Sinucigașul de serviciu recidivează. Astăzi și-a tăiat venele

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 17:32

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție

Ca o continuare a poveștii „Scrumbii de Florii”, festivalul gastronomic tulcean organizat la finalul lunii aprilie 2024, ieri, 14 aprilie, la...

TULCEA: Scrumbii de Rusalii 2025 – festival gastronomic de excepție
CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 17:01

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare

Consiliul Județean Constanța intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență și reprezentare în dosarul în care 14...

CJC intenționează să achiziționeze servicii juridice de asistență în dosarul în care 14 funcționari publici din aparatul de specialitate al instituției au solicitat instanței suspendarea hotărârii privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de Funcționare și Organizare
Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 16:43

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune amplă, luni, 14 aprilie 2025, de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de indisciplina...

Județul CONSTANȚA: Peste o sută de pietoni și zeci de bicicliști amendați într-o singură zi
TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 16:30

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1

Nouă rețetă de mixturi bituminoase, folosită în octombrie 2024, pentru reasfaltarea căii 2 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre de la...

TULCEA: Noua rețetă de reasfaltare a Podului peste Dunăre a rezistat bine peste iarnă; se reasfaltează și calea 1
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 15:50

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor

Reprezentanții Congresului american prezenți marți la București au fost ‘mulțumiți’ de clarificările Cotroceniului privind...

Reprezentanții Congresului american – mulțumiți de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 15:32

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța

CFR Călători anunță că începând din data de 16 aprilie 2025, pe ruta București Nord – Constanța și retur va circula primul tren format...

Primul tren modernizat prin PNRR va pleca miercuri, din București Nord spre Constanța
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 13:58

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean

Autoritățile municipale vor aloca minim 5% din bugetul local aprobat pentru finanțarea spitalelor de interes județean, indiferent de subordonarea...

Camera Deputaților/Autoritățile municipale alocă minim 5% pentru finanțarea spitalelor de interes județean
Ştiri marți, 15 aprilie 2025, 13:53

MANGALIA: Două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Municipal sunt programate în aceeași zi

Situație fără precedent la Mangalia, unde două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Municipal sunt programate în aceeași zi! Prima se...

MANGALIA: Două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Municipal sunt programate în aceeași zi