Tecău și Rojer s-au calificat în optimi la US Open
Publicat de Catalin Donose, 3 septembrie 2017, 05:21
Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-au calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale probei masculine de dublu la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, după ce au învins cuplul Hyeon Chung (Coreea de Sud)/Yen-Hsun Lu (Taiwan), cu 6-3, 6-2.
Tecău și Rojer, favoriții numărul 12, s-au impus în 63 de minute, făcând diferența prin procentajul de la primul serviciu (71%-41%).
Cuplul româno-olandez și-a asigurat un cec de 44.000 dolari și 180 de puncte ATP.
Tecău și Rojer vor juca în optimi la New York cu cuplul croato-spaniol Ivan Dodig/Marcel Granollers, cap de serie numărul șase.