CSM Poli Iași a fost învinsă de Sepsi Sf.Gheorghe
Publicat de Claudiu Dobrescu, 29 august 2017, 07:34
Echipa nou-promovată în Liga I la fotbal, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins-o aseară în deplasare pe CSM Poli Iași, cu 2-0 (1-0) în ultimul meci din etapa a-VIII-a a Ligii I la fotbal.
Oaspeții au câștigat în urma celor două goluri marcate de Claudiu Herea (în minutele 30, 84), la capătul unui meci dominat de echipa ieșeană care însă nu a reușit să înscrie.
CSM Poli a ratat ocazii mari de gol prin Andrei Cristea (în minutele 6, 90+5), Jo Santos (în minutele 8, 12, 15), Kizito (în minutul 12) și Cătălin Ștefănescu (în minutul 88).
Cu această victorie, Sepsi Sfântu Gheorghe a acumulat 9 puncte și se află pe poziția a noua în clasament, iar FC Viitorul a trecut pe locul al zecelea cu 8 puncte.