Gest impresionant al fotbaliştilor spanioli de la Rayo Vallecano
Publicat de Adina Sîrbu, 28 noiembrie 2014, 08:14
Jucătorii formaţiei Rayo Vallecano au strâns bani pentru o bătrânică în vârstă de 85 de ani, care a rămas pe străzi.
Gestul fotbaliştilor a impresionat toată Spania, iar femeia a rămas fără cuvinte în urma actului de binefacere.
Bătrâna care se numeşte Carmen Martinez a fost evacuată de autorităţile din Madrid, după ce fiul ei a pus locuinţa gaj la bancă pentru un împrumut de 40.000 de euro. Tânărul nu a reuşit să onoreze plăţile, iar casa a fost pusă sub sechestru. Astfel, Carmen Martinez a ajuns pe străzi.
Vestea a ajuns la urechile lui Paco Jemez, antrenorul echipei Rayo Vallecano, care a convocat imediat o şedinţă în vestiar. Insua, Trasshoras, Kakuta, Bangoura, Baptistao şi celelalte vedete ale echipei au donat bani şi au strâns o sumă considerabilă, graţie căreia clubul i-a găsit o nouă locuinţă în apropierea stadionului echipei Rayo Vallecano.
Deşi este unul dintre cele mai sărace cluburi de fotbal din Spania, formaţia din Madrid reuşeşte de trei ani să evite retrogradarea. Bugetul grupării pregătite de Paco Jemez pentru anul 2013 a fost de şapte milioane de euro, în timp ce Real Madrid, care este considerat unul dintre cele mai bogate cluburi din Spania, a avut un buget de 580 de milioane de euro.