TULCEA: Peste 30 de accidente rutiere, în primele șapte luni ale anului
Publicat de Adrian Băncilă, 21 august 2017, 13:11
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Peste 400 de sancțiuni au fost aplicate și 35 permise de conducere au fost reținute.
În perioada 14 – 18 august, polițiștii au acționat pe raza județului Tulcea pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Din datele statistice a rezultat că, în perioada 01.01. – 31.07.2017, pe drumurile deschise circulaţiei publice din judeţul Tulcea s-au produs 38 accidente rutiere grave (-3 față de aceeași perioadă a anului trecut) soldate cu decesul a 9 persoane (+2 față de acceași perioadă a anului trecut) şi rănirea gravă a altor 37 (aceeași valoare ca anul trecut).
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere au fost: viteza (în cazul a 9 accidente), indisciplina pietonală (pentru 6 accidente), neacordarea priorităţii de trecere pietonilor aflaţi în traversarea regulamentară a drumului public (pentru 5 accidente).
În cadrul acțiunii, polițiștii tulceni au aplicat 401 de sancțiuni contravenționale, dintre care 87 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 26 pentru nefolosirea centurii de siguranță, 97 pentru abateri săvârșite de către pietoni, 10 pentru abateri săvârșite de către bicicliști.
Totodată, polițiștii au retras 24 de certificate de înmatriculare, au reținut 35 permise de conducere în vederea suspendării executării dreptului de a conduce și au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier.
Activitățile polițiștilor continuă și în perioada următoare.