UPDATE/VIDEO/ BARCELONA: Bilanț de 13 morți. Suspecți ARESTAȚI
Publicat de Adrian Băncilă, 17 august 2017, 21:16
UPDATE: Președintele provinciei spaniole Catalonia, Carles Puigdemont, a anunțat într-o conferință de presă că poliția a arestat doi suspecți după atentatul de joi, de la Barcelona. Poliția a dezmințit că un al doilea suspect se ascunde într-un bar, așa cum afirmaseră unii ziariști locali. Numărul de atacatori nu este încă clar.
––––––––––––––––
Poliția spaniolă a anunțat că a arestat un suspect după atentatul de joi de la Barcelona și a dezmințit că un al doilea suspect se ascunde într-un bar, așa cum afirmaseră unii ziariști locali. Un oficial al guvernului regional catalan a confirmat că bilanțul atacului este de 13 morți și cel puțin 50 de răniți.
MAE transmite că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulara la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535 și +34 934 344 223; apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.
Într-un mesaj în rețeaua Twitter, poliția a dezmințit că un al doilea suspect se ascunde într-un bar, așa cum afirmaseră unii ziariști locali.
Un oficial al guvernului regional catalan a confirmat, tot prin Twitter, că bilanțul atacului este de 13 morți și cel puțin 50 de răniți.
Cel puțin 13 oameni și-au pierdut viața în urma atentatului de joi, de la Barcelona, transmite din surse ale poliției postul local de radio Cadena Ser, preluat de Reuters. Alte mass media locale, inclusiv ziarul El Pais, afirmă că sunt cel puțin 10 morți. Reuters nu a reușit să obțină o confirmare direct de la o purtătoare de cuvânt a poliției.
Vezi video aici
Sursa: Agerpres
Sursa video: Facebook BBC News