FOTO/VIDEO: Ziua Marinei 2017. Desfășurare spectaculoasă de forțe la exercițiul militar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 august 2017, 10:41
Forțele Navale Române celebrează, marți, Ziua Marinei, pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța cu un exercițiu militar deschis publicului, în premieră.
La începutul spectacolului, pe catargul de pe faleză a fost ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre, iar la bordul navelor, militarii vor arbora pavilionul, geacul și Marele Pavoaz.
Momentul a fost urmat de salutul solemn al celor 21 de salve de tun.
Salutul de deschidere a exercițiului a fost date elicopterul Puma Naval și de cinci parașutiști militari lansați de la înălțime.
Demonstrația a fost urmată de salturile efectuate de scafandri de la Forțe Speciale din două elicoptere Puma Naval și două ambarcațiuni rapide.
Șase avioane de vânătoare au trecut pe deasupra dispozitivului de nave și au executat „atac cu bombe”.
Spectacolul din fața falezei a continuat cu exercițiul de respingere a desantului maritim.
În cadrul aceluiași exercițiu demonstrativ, fregata „Regele Ferdinand” s-a deplasat de la sud spre nord, iar elicopterul Puma Naval s-a apropiat și a apuntat la pupa fregatei, după care, binomul fregată-elicopter a defilat prin fața tribunei.