Fenomen astronomic SPECTACULOS în acest sfârșit de săptămână
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 august 2017, 06:20
Ca de obicei, în luna august își face apariția curentul de meteori Perseide.
Denumite după constelația din care par că vin, Perseidele reprezintă unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an.
Fenomenul de stea căzătoare este arhicunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lasată de o particulă sub 1 mm diametru care aprinde aerul când intră în atmosfera Pamantului. Pentru o fracțiune de secunda vedem acest fenomen, denumit de astronomi meteor. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numește meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numește meteorit.
Toate aceste particule de praf vin de la cometa Swift-Tuttle, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
Pentru Perseide perioada de activitate este între 17 iulie și 24 august. În această perioadă se pot observa, pe lângă meteorii ce nu aparțin unui curent (sporadici), și meteori ce par că vin din constelația Perseus.
Maximul curentului va veni cândva în noaptea de 12 spre 13 august, ora României.
Vom putea observa panta ascendentă și pe cea descendentă a maximului, în nopțile de 11/12 și 12/13 august.
Puteți observa perseidele și cu o noapte înainte și cu una după maxim, numărul de stele căzătoare vizibile fiind un pic mai mic.
Cea mai buna perioadă de observare este dupa miezul nopții până dimineața. Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o „perseidă”.
Sursa – astro-urseanu.ro