Halep a abandonat meciul cu Makarova din turneul de la Washington
Publicat de Claudiu Dobrescu, 5 august 2017, 06:25
Jucătoarea de tenis Simona Halep, principala favorită a turneului de simplu de la Washington, a abandonat în sferturile de finală aseară, la scorul de 2-6, 6-3, 1-0 partida cu rusoaica Ekaterina Makarova, cap de serie numărul șapte.
Halep (25 de ani, numărul doi mondial) a renunțat după o oră și opt minute de joc.
Sportiva din România a început foarte bine meciul și a condus-o pe Makarova (29 ani,locul 58 WTA) cu 4-0 în primul set, dar din setul al doilea Helep a început să resimtă efectele căldurii sufocante din cauza căreia a declarat abandon.