FOTO: Acțiuni preventive împotriva metodei „Accidentul”
Publicat de Adrian Băncilă, 26 iulie 2017, 16:47
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, astăzi activități, de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului. Oamenii legii au acționat pentru creșterea gradului de siguranță personală, a bunurilor și valorilor cetățenilor municipiului Constanța în cluburile pentru persoane vârstnice.
Activitățile au constat în instruirea cetățenilor în vederea adoptării unor măsuri de siguranță pentru prevenirea furturilor din locuințe, a tâlhăriilor și a metodei intitulată generic ,,accidentul’’, fiind oferite pliante cu recomandări preventive.
Cetățenii au fost sfătuiți ca în cazul în care sunt sunați și li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru ,,rezolvarea unor accidente rutiere,, să apeleze imediat la 112 , pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.
Astfel polițiștii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere penală.
Acțiunea face parte din Programul Național de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului și Programul local de prevenire a victimizării persoanelor de vârsta a III-a.