UPDATE: VIDEO – Condiții MIZERABILE la o terasă și pe o plajă din EFORIE
Publicat de Adrian Băncilă, 24 iulie 2017, 17:16 / actualizat: 25 iulie 2017, 6:04
UPDATE: Activitatea societății care deține restaurantul a fost oprită temporar de la prestarea de servicii până la remedierea deficiențelor.
–––––––––––––––––––––
Un dezastru au descoperit comisarii de la Protecția Consumatorilor, în urma unui control efectuat pe plaja din Eforie, dar și într-un restaurant din aceeași zonă.
Dacă pe plajă, gunoaiele erau aruncate la voia întâmplării, în restaurant, problemem au pornit de la lipsa oricărui tip de autorizații, potrivit șefuluiOPC Constanța, Horia Constantinescu.
„Lipsa oricărui fel de autorizații nedepuse, nesolicitate de ani de zile, carne și produse din carne, lipsite de orice fel de formă de informare a durabilității minimale, produse gătite cu dată incertă, cu un aspect impropriu față de pretențiile unei mâncări pentru consum uman, depozitare neconformă, lipsa oricărui fel de identificare și a unora dintre produselele negătite, depozitate în spații, o curățenie îndoielnică, pahare spălate în bucătărie, în lipsa apei calde”.