CONSTANȚA: Un nou cod PORTOCALIU de ploi și GRINDINĂ
Publicat de Adrian Băncilă, 24 iulie 2017, 15:30
Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu de ploi și grindină, valabilă în județul Constanța, până la ora 17.25.
Localitățile afectate sunt Ciobanu, Crucea, Deleni, Horia, Independența, Saraiu, Vulturu.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala averse din care se vor cumula cantități de peste 35 l/mp, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua aspect de vijelie.