CJC va suplimenta numărul de vehicule care transportă persoane pe ruta CONSTANȚA-NĂVODARI
Publicat de , 17 iulie 2017, 18:57
Președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Horia Țuțuianu, a declarat pentru Radio Constanța/Radio Vacanța că au fost efectuate, de către Corpul de control județean, verificări ale transportatorilor pe ruta Năvodari-Constanța.
În urma acestor controale au fost aplicate mai multe amenzi, iar conducerea Consiliului a stabilit să fie suplimentat numărul de vehicule care efectuează transport de călători pe această rută. Țuțuianu a precizat că o hotărâre în acest sens va fi prezentată plenului CJC la prima ședință de Consiliu.
„Au fost găsite deficiențe mai mari, deficiențe mai mici. Au fost efectuate controale împreună cu Poliția Județeană – compartimentul Circulație și implicit cu ISCTR. Aștept materialele de la Corpul de Control și raportul. Am hotărât ca în prima ședință de Consiliu Județean, după ce vom avea o întâlnire cu cei trei transportatori de pe acea rută, să inițiem o hotărâre de CJ, astfel încât să suplimentăm cursele pe ruta Constanța – Năvodari. După ce vom face analiza, vom hotărî cu câte mașini vor trebui mărite aceste rute”, a spus Țuțuianu.