Ziua ERASMUS+ la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”
Publicat de , 26 noiembrie 2014, 08:30
Academia Navală “Mircea cel Bătrân” organizează joi, 27 noiembrie, în Aula “Viceamiral Ion Coandă”, ora 12.00, „Ziua ERASMUS+”, activitate anuală unde se întrunesc studenţii care au beneficiat de granturile programului ERASMUS+ cu candidaţii la acest program educaţional european.
Participanţii îşi vor împărtăşi experienţele de bună practică de pe timpul plasamentelor la companiile de transport maritim din Europa şi a studiilor desfăşurate în universităţile partenere.
De asemenea, studenţii de la Universitatea Piri Reis din Istanbul care studiază, prin acest program, la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” vor prezenta detalii despre studiile oferite în cadrul universităţii lor, iar coordonatorii evenimentului vor prezenta perspectivele şi oferta pentru semestrul al II-lea al acestui an universitar.