Vreme frumoasă pe litoral, posibile ploi în Delta Dunării
Publicat de , 6 iulie 2017, 07:41
Vremea va fi călduroasă şi astăzi, în Dobrogea, cu maxime între 26 şi 31 de grade Celsius, cer variabil şi vânt slab până la moderat.
După-amiază, în nordul județului Tulcea, inclusiv în Delta Dunării, cerul va deveni noros şi, izolat, pot apărea averse de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice.
Apa mării a mai câștigat un grad față de zilele trecute și are 18 grade Celsius, o temperatură mai mică decât cea obișnuită pentru început de iulie.