Codul GALBEN de ploi a activat Comandamentul RAJA
Publicat de , 3 iulie 2017, 11:56
În urma atenționărilor meteorologice de Cod Galben de vânt puternic și ploi, pentru a interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, la nivelul S.C. RAJA S.A. s-a activat Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă în perioada 3 iulie 2017 – 4 iulie 2017, ora 12:00. Pentru remedierea rapidă a eventualelor avarii, la nivelul comandamentului au fost constituite 19 echipe de intervenţie la nivelul municipiului Constanța, respectiv 22 pentru restul județului, dotate cu toate utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.
Asigurăm toţi abonaţii societăţii că echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru asigurarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce sunt rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de presă al RAJA SA.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924, mai specifică sursa citată.