SURSE. Victor Ponta cere Congres PSD în primăvară
Publicat de , 25 noiembrie 2014, 10:47
Ajuns în Parlament la solicitarea liberalilor, care au cerut o dezbatere pe marginea organizării scrutinului în diaspora, premierul Victor Ponta a mers, întâi, la Grupul PSD de la Camera Deputaților.
Conform unor urse, preşedintele PSD le-a cerut colegilor amânarea Congresului PSD pentru primăvară. Reuniunea ar putea avea loc în februarie sau martie. Ponta a mai susținut că ar fi bine ca PSD să rămână la guvernare. Totdată, PSD vrea ca PLR-ul, condus de Călin Popescu Tăricanu, să intre la guvernare, conform aceloraşi surse.
Premierul Victor Ponta a ajuns la Palatul Parlamentului, marţi, în jurul orei 9.45, dar a mers întâi la grupul PSD de la Camera Deputaților, unde a fost însoțit de Valeriu Zgonea. Totodată, potrivit surselor, Guvernul ar putea fi restructurat până pe 20 decembrie.