Evaluare Națională 2017: Iată subiectele de la Limba și literatura română
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iunie 2017, 10:45
Astăzi a avut loc prima probă a Evaluării Naționale, examen susținut de aproximativ 5.200 de elevi absolvenți de clasa a VIII-a din județul Constanța.
Examenul a debutat cu proba scrisă la Limba și literatura română, unde elevii au avut de rezolvat varianta cu numărul 4.
Miercuri, urmează proba scrisă la Matematică, o zi mai târziu, joi, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Afişarea primelor rezultate este programată pentru 26 iunie.
Eventualele nereguli în defăşurarea Evaluării Naţionale pot fi semnalate la o linie TELVERDE, pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei.
Cei care vor să facă o sesizare pot suna la 0800 801 100.
Linia telefonică este gratuită şi va fi deschisă pe toată durata desfăşurării examenului, între orele 8:00 – 16:00 de astăzi până joi iar vineri între orele 8:00 – 14:00, precizează Ministerul Educaţiei.