Accident la 23 August! O mașină s-a răsturnat de pe carosabil și a luat foc
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iunie 2017, 08:21
Accident rutier spectaculos, în această dimineață, pe DN 39 în dreptul localității 23 August. Șoferul unui Logan a pierdut controlul direcției într-o curbă periculoasă și s-a răsturnat cu mașina în vegetația de pe marginea șoselei. La scurt timp după impact, partea din spate a autoturismului a fost cuprinsă de flăcări.
Pompierii de la punctul temporar de lucru de la Costinești au intervenit la timp și au reușit să limiteze proporțiile pagubelor. Din fericire, șoferul apucase să iasă din mașină înainte ca aceasta să ia foc. Autovehiculul a ars în în proporție de 20%, iar pompierii spun că incendiul a pornit de la cablu neizolat corespunzător.
La locul accidentului au ajuns și polițiștii de la Rutieră, pentru a încerca să afle circumstanțele evenimentului.
Locul în care s-a întâmplat totul este cunoscut drept un punct negru pe harta rutieră, deoarece acolo, de-a lungul timpului, s-au produs numeroase accidente rutiere grave, soldate de multe ori cu decesul celor implicați. De cele mai multe ori, cauza principală a producerii tragediilor a fost viteza excesivă.