SSC Farul Constanța înscrie de șapte ori la Sarichioi și promovează în Liga a III-a
Publicat de Catalin Donose, 17 iunie 2017, 19:01
„Pescăruș Arena” din Sarichioi a găzduit sâmbătă prima manșă din meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a de fotbal.
S-au întâlnit campioana județului Tulcea, Pescărușul Sarichioi și câștigătoarea campionatului din Constanța, SSC Farul.
Aproximativ 700 de spectatori, dintre care 400 de suporteri ai Farului, au urmărit acest meci, în ciuda ploii, care a căzut aproape tot meciul.
Debutul partidei a fost spectaculos, în primele șase minute, marcându-se de trei ori.
Formația suporterilor constănțeni a început în forță și golgheterul echipei, Alexandru Grigoraș a înscris de două ori, în minutele 2 și 4 cu șuturi imparabile.
Gazdele au lăsat impresia că pot reveni, marcând în minutul 6 prin Radu Tomescu, dar a fost doar un „foc de paie”, până la pauză, Farul punctând de încă două ori prin Dorel Zaharia în minutul 29 și Ionuț Florea în minutul 37 și terminând în avantaj prima repriză cu 4-1.
Debutul reprizei secunde a aparținut gazdelor care au înscris prin fostul atacant al Farului, Emil Nanu în minutul 50 și scorul era 2-4.
SSC Farul a turat din nou motoarele și a mai marcat de trei ori prin Alexandru Grigoraș în minutul 66, Dorel Zaharia în minutul 84 și Ionuț Măgureanu în minutul 87, scorul final fiind 7-2 pentru constănțeni.
Meciul retur este programat sâmbătă, 24 iunie, de la ora 17,30 pe Stadionul „Farul”, dar formația antrenată de Ion Barbu și Gică Mina se poate considera deja promovată în Liga a III-a.