ANM: Cod galben de ploi în 32 de județe, până luni dimineața
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 17 iunie 2017, 09:38
Zonele de deal și de munte din 32 de județe vor intra sâmbătă, de la ora 10:00, până luni, la ora 3:00, sub atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50 — 70 l/mp.
Codul galben va afecta, total sau parțial, cele 32 de județe.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza această atenționare.