Jucătoarea lunii mai este Simona Halep
Publicat de Catalin Donose, 16 iunie 2017, 10:34
Simona Halep, numărul doi mondial, a fost desemnată jucătoarea lunii mai în circuitul profesionist feminin de tenis.
Halep s-a impus categoric în voturile exprimate de fani pe site-ul WTA, cu 87% din sufragii, față de 9% cât a primit letona Jelena Ostapenko și 4% obținute de ucraineanca Elina Svitolina.
Simona Halep, care a pierdut sâmbătă finala turneului de la Roland Garros, are cel mai bun bilanț pe zgură în 2017, cu 19 victorii și 3 înfrângeri, reușind să câștige titlul la Madrid, să joace finala turneului de la Roma, să atingă semifinale la Stuttgart și să fie aproape de câștigarea primului său turneu de Mare Șlem.
Învinsă cu 4-6, 6-4, 6-3 de Jelena Ostapenko în finala de la Paris, Simona Halep a ratat șansa de a urca pe primul loc în clasamentul WTA, dar este lider în clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor.
Laureatele de până acum în 2017 au fost Serena Williams (ianuarie), Elina Svitolina (februarie), Elena Vesnina (martie) și Laura Siegemund (aprilie).