Foto/Video – Serbarea Abecedarului
Publicat de Liliana Fustanela, 15 iunie 2017, 00:04 / actualizat: 15 iunie 2017, 13:45
15 iunie – data în care adult fiind se trezește copilul din tine care își amintește de ziua care anunța începutul vacanței și nu oricare, ci Vacanța Mare, cea în care aveai tot timpul să faci orice. Și pentru copiii de azi e la fel. Sfârșitul de an este însă întotdeauna mai special pentru cei care termină clasa I. Este plin de emoție și pentru părinții și bunicii lor.
În această situație s-au aflat și elevii din clasa I D, de la Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu din Constanța care, conduși de prof. înv. primar Eugenia Zamfir, s-au despărțit de ABECEDAR într-o atmosferă plăcută, într-o sală de nivel academic, așa precum dorințele lor de afirmare, dar și precum așteptările pe care le-au avut părinții de la ei, după un an, în care literele s-au așezat în silabe, cuvinte, propoziții. Imaginile vorbesc acum cât de fericiți sunt că vine, VACANȚA MARE !
(lilianafustanela@radioconstanta.ro)