Litoral şi Delta Dunării: Peste 100 de milioane de euro, pentru construcţia sau modernizarea unor unităţi turistice
Publicat de Arantxa Catană, 13 iunie 2017, 17:12
Peste 100 de milioane de euro reprezintă suma investită pe litoral şi în Delta Dunării pentru construcţia sau modernizarea unor unităţi turistice.
Modul în care se construieşte este, însă, o altă problemă, iar haosul urbanistic şi preţurile mari din staţiunea Mamaia au dus deja la migraţia turiştilor către sudul litoralului, ne-a spus Nicolae Bucovală, investitor în turism care deţine unităţi de cazare în Mamaia, dar şi în Eforie şi Jupiter.
„În sudul litoralului investițiile s-au făcut cu cap, în sensul că nu s-a dat voie la construcții aglomerate, nu s-au așezat hoteluri în fața altui hotel, s-au respectat spațiile verzi conform normativelor europene. Sigur că apare o problemă în stațiunea Mamaia unde am început să construim bloc peste bloc; turiștii ne semnalează că nu mai au spațiu verde, nu mai au un parc, nu mai au nimic și în continuare se dau autorizații de construire, nu știu unde o să ajungem”, a declarat pentru Radio Constanța Nicolae Bucovală.
Investitorii susţin că că administraţia locală trebuie să colaboreze cu agenţii economici pentru a crea un mediu, care să pună în valoare investiţii de milioane de euro în hoteluri de 3 şi 4 stele.