Ascultă Radio România Constanța Live

Scrisoare a unui deputat constănţean către primarul Mazăre: „Bă Radule!”

Scrisoare a unui deputat constănţean către primarul Mazăre: „Bă Radule!”

Publicat de Bogdan Comșa, 24 noiembrie 2014, 18:42

Deputatul constănţean Mihai Tararache i-a adresat astăzi o scrisoare deschisă primarului municipiului Constanţa, Radu Mazăre, în care îi cere, pe un ton incisiv şi acuzator, să se ocupe de problemele oraşului.

Mihai Tararache a fost membru PPDD iar, în prezent, este deputat independent.

Redăm textul integral al scrisorii.

„Bă Radule! Fac precizarea, încă de la început, că formulă de adresare nu mă caracterizează. Aș fi vrut să mă adresez cu ”domnule”, dar nu o pot face pentru că nu te comporți ca un domn cu orașul meu, orașul în care m-am născut și în care am crescut, oraș care, pe tine, te-a adoptat și ți-a oferit totul în viață.

Nu mă pot adresa nici cu apelativul ”primar”, pentru că din 2004 te comporți ca un stăpân al orașului și ți-ai uitat atribuțiile de primar, alegând să te ‘lupți’ la televizor cu sistemul, în loc să te bați pentru a dezvolta orașul și a aduce bunăstarea pentru cei care și-au pus încrederea și speranțele în tine.

Nu-ți voi cere demisia,deși tu ai promis că o vei face, pentru că știu că este o altă promisiune aruncată în vânt, că toate celelate promisiuni pe care le-ai făcut constănțenilor. Să știi că prezența mare, în Constantă, la votul din 16 noiembrie, ți se datorează și ție, pentru că mulți au crezut în ceea ce ai promis și au votat împotriva indicațiilor și amenințărilor tale, sperând până în ultima clipă că vei pleca.

Nu-ți voi cere demisia pentru că știu că ții prea mult la avantajele pe care ți le oferă funcția, avantaje care nu țin de fișa postului, ci de regimul și sistemul pe care tu și clica ta le-ați creat. Știu că nu ai curajul să o faci și nu voi insista. Acum, că au trecut și aceste alegeri, în care pentru prima dată, în ultimii ani constănțenii s-au trezit și au conștientizat că puterea sta în mâinile lor, ieșind în număr mare la vot și sancționând aroganta, nepăsarea, sfidarea, ieșirile penibile care fac de rușine orașul pe care se presupune că ar trebuie să-l reprezinți, dar de care îți bați joc, sper că ai înțeles ceva din acest mesaj pe care l-ai primit. În naivitatea mea, încă sper.

Să știi că nu toți constănțenii își doresc să primească de la tine, tot din banii lor, pui și ulei, nu toți constănțenii își doresc să locuiască în locuințe tip conservă, construite tot din banii lor. Dacă într-adevăr țineai la orașul ăsta și la locuitorii săi, pentru toți acești oameni te zbăteai, în toți acești ani, să le dezvolți orașul, să creezi, prin măsurile luate, locuri de muncă pentru cei care ar putea să muncească și pentru copii și nepoții bătrânilor pe care-i umilești de ani de zile prin acele cozi ale sărăciei.

Ei își doresc un oraș civilizat, în care să existe respect pentru munca și taxele plătite către primărie, adică servicii publice decente, un oraș în care să-și crească copii și care să le ofere un viitor.

Constănțenii nu-și doresc ca tu să-ți schimbi părul( tunsoarea), e viața ta privată și tine exclusiv de gustul fiecăruia, ci să-ți schimbi năravurile și să redevii primar. Da, chiar așa, să te costumezi în primar! Pentru asta te-au ales de 4 ori, ultima dată peste 80000 de constănțeni. Cum ar fi, Radule, dacă de mâine, te-ai ocupa de:

1. Cazino! Este simbolul orașului! Halul în care arată cazinoul este exact eticheta administrației tale timp de 14 ani! Fă că promisiunea făcută în campanie, cu privire la cazino, să nu rămână ca toate celelalte promisiuni din ultimii ani. Nu-l mai plimba de la un minister la altul, pentru că în final tot tu vei fi vinovat, chiar dacă vei arunca vina pe alții. Ține de fișa postului, pe care singur ți-ai asumat-o, iar cei mai mulți dintre constănțeni te-au crezut.

2. Parcuri — am putea avea cele mai frumoase parcuri, dar din păcate arată ca într-un oraș părăsit. Sunt bani europeni pentru parcuri la Ministerul Mediului, dacă din bugetul anual de 150 de milioane de euro nu s-au găsit resurse. Banii sunt pentru realizarea de noi parcuri și reabilitarea celor vechi, nu pentru defrișarea spațiilor verzi și vânzarea de bucăți din parcuri. Nici măcar să nu te gândești!!

3. Spital — acum câțiva ani, ai promis că te vei ocupa personal pentru că spitalul județean să fie renovat. În afară de câteva secții, restul arată ca într-un film de groază. Constănțenii spun, pe bună dreptate, că le este frică să intre în spital, pentru că nu cumva să capete vreo altă boală, deși se presupune că vin acolo pentru a fi tratați. Ai toate pârghiile, politice și administrative, să o faci.

4. CET — o altă promisiune pe care ai făcut-o constănțenilor este aceea a unui nou CET. Rezultatul: plătim cea mai scumpă gigacalorie din țară ( Elcen București facturează către RADET 200 lei, iar RADET facturează către constănțeni 357 de lei!! Încă aștept să le explici constănțenilor de unde diferența atât de mare!! ). Ai menținut la conducerea RADET, ani de zile, o persoană care fusese deja condamnată, în prima instanță, pentru fapte de corupție, persoană care continua să consilieze conducerea de la RADET. Rugămintea mea este să demiți de urgență toată conducerea RADET și să angajezi manageri privați, care să stopeze furăciunile și să administreze corect aceasta regie de interes public. Dreptul la căldură și apă caldă nu este un lux, să știi!!

5. Mamaia — construcții haotice, beton cât cuprinde, din ce în ce mai puțină verdeață, cluburi și cam atât. Rezultatul — sezonul estival tine o lună de zile, când doar în weekend stațiunea este vie. Ascultă și părerile celor implicați în domeniu.

6. Străzi și parcări — nu ai vrea să auzi înjurăturile celor care își rup mașinile în gropile de pe străzile Constantei, nu ai vrea să auzi cuvintele ‘de bine’ ale constănțenilor care sunt pur și simplu batjocoriți de firmele care blochează rotile sau le ridică mașinile. NU vorbesc de cei puțini, care-și parchează mașinile în mijlocul străzii, ci de cei mulți, care pur și simplu nu au unde parcă mașinile, acolo unde locuiesc.

7. Portul Constanţa — încă din primăvara te-am rugat să ne prezinți strategia ta pentru Portul Constanţa, planul de dezvoltare și echipa de specialiști. Face parte din Constantă și nu se poate că noi, constănțenii, să nu avem un cuvânt de spus asupra viitorului portului. Sunt zeci de mii de oameni care trăiesc de pe urmă activității din port!

8. Siguranța pe străzi — lipsește cu desăvârșire, deși, noi constănțenii, plătim taxa de ‘liniște’. Poți să ne spui unde se duc acești bani?

9. Curățenie pe străzi — avem cea mai mare taxa de habitat din țară, o familie de 4 persoane ajungând să plătească cât impozitul anual pe un apartament!! Ți se pare corect? Ți se pare că avem un oraș curat?

10. Politici pentru mediul de afaceri — șomajul a atins cote alarmante în Constantă, iar mediul de afaceri suferă. Asta se poate vedea la o simplă plimbare prin oraș, când ai timp. Reducerea taxelor pentru micii întreprinzători, acordarea de facilități pentru cei care creează locuri de muncă pentru constănțeni, sunt soluții simple pentru a revigora orașul. Trebuie doar să-ți pese. Atât!

Ar mai fi multe de spus și de rezolvat, dar măcar să le vedem rezolvate pe cele de mai sus. Îmi doresc și sper, din tot sufletul, să vină acea zi în care să mă adresez din nou cu ”Domnule primar”, pentru că știu că atunci vom avea într-adevăr un oraș așa cum îl merităm, un oraș din care nu mai pleacă nimeni, un oraș care atrage forța de muncă din alte părți, pentru că a noastră va fi 100% ocupată, un oraș care va atrage investiții, un oraș care să revină, măcar pe locul doi, după capitala țării.

Asta merită acest oraș, care, mă repet, poate realizezi, ți-a oferit totul în viață!

În final, îți doresc multă sănătate și spor la treabă!!

Mihai Tararache,

Constănțean

Deputat de Constanța”

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:36

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un autoturism, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român pe...

Constănțean condamnat la închisoare cu executare, depistat de polițiștii de frontieră în PTF Vama Veche
TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 11:01

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, astăzi, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea...

TULCEA: Acoperișul unei case din Beștepe, cuprins de flăcări
Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:54

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu

Organizația Expert Forum, care a analizat datele legate de veniturile şi cheltuielile competitorilor electorali la alegerile prezidenţiale,...

Expert Forum solicită AEP o anchetă privind finanțarea campaniei lui Călin Georgescu
Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 09:00

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale

Au fost proteste, marţi seară, în mai multe oraşe din ţară, în urma rezultatelor alegerilor prezidenţiale de duminică, tinerii...

Noi proteste în Capitală și în marile orașe, față de rezultatul alegerilor prezidențiale
Actualitate miercuri, 27 noiembrie 2024, 06:27

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, în jurul orei 2.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la...

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 21:17

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii

La Sarichioi, un Punct de Gastronomie Locală organizează, în fiecare duminică, prânzuri pescărești tradiționale pe o terasă închisă și...

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 18:33

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc

O dronă neînmatriculată a fost ridicată marți dn apropierea bazei militare Boboc. Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a...

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc
Actualitate marți, 26 noiembrie 2024, 16:20

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi

Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al...

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi