Câștigătorii turneului de tenis U16 de la Mamaia
Publicat de Claudiu Dobrescu, 12 iunie 2017, 08:03
Turneul de tenis din Mamaia rezervat juniorilor sub 16 ani, s-a încheiat sâmbătă după disputarea meciurilor diin finale.
Mamaia Idu Juniors Championship 2017 – Mobexpert U16, este o competiţie inclusă în calendarul Tennis Europe, categoria a doua.Constănţeanca Roxana Manu (16 ani, LPS „Nicolae Rotaru”) s-a impus la simplu feminin împotriva jucătoarei Alexandra Maria Petric (13 ani), scor 2-6, 7-6 (3), 6-4. De altfel, Roxana a cucerit și anul trecut trofeul competiției la această probă.
La masculin, constănţeanul Sebastian Gima (15 ani)a fost învins categoric de Nini Gabriel Dică (16 ani, legitimat la CS Timişoara), în două seturi,1-6, 0-6.
La dublu masculin învingătoare a fost perechea Nini Gabriel Dică – Matei Georgescu (Tenis Team Bucureşti) care a învins cu 6-1, 7-6 (4) Ivan Kazakov (Rusia)/Maxine Navrotchi (Luxemburg).
În proba de dublu feminin, Mara Iliescu și Briana Străuţ (ambele de la CS Sibiu) au câștigat cu 6-1, 6-1 finala cu Raluca Botin (Poli Timişoara) și Thedora Iosub (TC Bucureşti).