România a irosit ultima șansă de calificare la CM 2018
Publicat de Claudiu Dobrescu, 10 iunie 2017, 22:58 / actualizat: 11 iunie 2017, 19:13
În această seară am retrăit senzația amară a unei înfrângeri categorice în confruntarea cu echipa Poloniei, asa cum s-a intâmplat și în noiembrie 2016 în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal 2018.
De data aceasta echipa României a reușit să înscrie un gol prin Stancu din afara careului, în minutul 77 după o minge deviată de Cionek și să reducă din diferența de trei goluri.
Parcă a fost o reeditare a meciului de la București când polonezii ne-au învins cu 3-0.
Și de data aceasta, Lewandowski ne-a arătat cum se joacă fotbalul.El a marcat în minutele 30 (din penalty), 57 și 63 (penalty).
Chiar dacă antrenorul german Christoph Daum a spus după meci că „teoretic mai avem șanse de calificare de pe locul al doilea, nu este imposibil dar este foarte greu”, nu putem să mai credem în asemenea iluzii.
România a ratat șansa de calificare la Campionatul Mondial de fotbal din 2018, iar nivelul fotbalului românesc este evident într-o scădere dramatică.
De altfel, Christoph Daum nici nu se gândește să demisioneze de la conducerea naționalei, dar situația critică și împrejurările nefavorabile probabil îl vor determina să lase locul unui alt tehnician mai eficient.