Se apropie „Crosul Ziua Olimpică”
Publicat de Claudiu Dobrescu, 9 iunie 2017, 10:35
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Asociația Județeană de Atletism, Academia Olimpică Română și Comitetul Olimpic și Sportiv Român în parteneriat cu firme private, organizează în ziua de 17 iunie la Constanța, Crosul Ziua Olimpică.Evenimentul a ajuns la cea de-a 30-a ediție, prima având loc în anul 1987.
Startul acțiunii sportive din acest an va fi dat de la Sala Sporturilor, la ora 10.00.Traseul pe care-l vor străbate alergătorii este: strada Mircea cel Bătrân, B-dul Mamaia, Parcul acvatic Aqua Magic.
Organizatorii vor oferi câștigătorilor primelor trei locuri, diplome și diferite premii, iar fiecarea concurent care va trece linia de sosire va primi câte un tricou.Premiile speciale vor fi acordate pentru cei mai tineri și cei mai în vârstă participanți, dar și pentru cea mai numeroasă familie care a concurat în competiție.