BACALAUREAT 2017. Elevii susțin astăzi proba competențelor de comunicare orală în limba maternă
Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 iunie 2017, 07:02
Prima sesiune a examenului de bacalaureat continuă joi și vineri cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Pe 9, 12 și 13 iunie va avea loc evaluarea competențelor digitale, iar pe 14 — 16 iunie, evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.
Prima probă scrisă la Limba și literatura română va fi susținută pe 26 iunie.
Pe 27 iunie este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă.
În data de 28 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului iar pe 30 iunie, proba la alegere a profilului și specializării.
Pe 5 iulie, până la ora 16:00, vor fi afișate rezultatele și depuse contestațiile între orele 16:00 și 20:00.
Între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.