Ascultă Radio România Constanța Live

RUSALIILE, una dintre cele mai importante sărbători creștine

RUSALIILE, una dintre cele mai importante sărbători creștine

Publicat de , 3 iunie 2017, 13:31

În credința populară precreștină se spune că Rusaliile ar fi niște ființe fantastice care umblă prin văzduh și care îi pedepsesc pe cei care nu le respectă ziua. De aceea, credincioșii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei pentru că se crede că aceste plante ar alunga spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul și gospodăria de grindina și de furtunile care le-ar putea nimici.

Conform wikipedia.org, Rusaliile (din latina vulgară – in napolitană se foloseste „Pasca rusata” iar în aromână „Arusaľi” – ideea că denumirea vine din slavă este falsă!) (cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit)) reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte La Pentecôte (du grec ancien πεντηκοστὴ ἡμέρα / pentêkostề hêméra, « cinquantième jour ») , în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului, mai arată sursa citată.

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 13:01

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța

Cum dorul nostru de mare, de vacanță și de plajă încălzită este de nestăvilit, indiferent de anotimp, vă propunem astăzi, la Piesa de...

Piesa de patrimoniu | “Plaja de la Dieppe”, tabloul semnat de pictorul și gravorul român-Nicolae Vermont, lucrare ce poate fi văzută la Muzeul de Artă Constanța
TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:31

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii

În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru...

TULCEA: Un bărbat de 27 de ani a căzut în Dunăre, în zona localității Smârdan. La fața locului intervin pompierii
AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 12:19

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța

După muncă și răsplată. Zeci de elevi ai Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța au adus premii importante de la...

AUDIO | Premii importante obținute de elevii Colegiului Național de Arte “Regina Maria” din Constanța
Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 11:23

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada

La data de 26 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au desfășurat activități în cadrul acțiunii BLOCADA pentru...

Polițiștii constănțeni au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei, în cadrul acțiunii Blocada
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:57

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal

Câteva zeci de motocicliști au participat, în comuna Turcoaia, județul Tulcea, la cea de-a III-a etapă a Campionatului național de endurocross...

TULCEA: Campionatul național de endurocross a deschis oficial sezonul turistic în zona lacului Iacobdeal
Actualitate duminică, 27 aprilie 2025, 10:06

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO

Nu multe sunt evenimentele din viață la care participi, întâmplător sau nu, iar la final nu știi cui să-i mulțumești mai bine că ai reușit...

AUDIO | Prin teatru, bibliotecarii de la malul mării au cucerit scena și inima publicului constănțean – FOTO/VIDEO
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 16:47

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!

Reprezentanții Centrului de Perfecționare Operații Speciale Navale Mangalia informează că, în perioada 28.04.2025 – 17.05.2025, militarii din...

MANGALIA: Atenție, trageri cu muniție de manevră, pe timp de zi și de noapte, pe Marea Neagră!
Actualitate sâmbătă, 26 aprilie 2025, 16:12

Nava fluvială de pasageri Viking Rinda, în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Rinda revine în portul Constanța cu o nouă serie de turiști. Cei 182 de pasageri sosiți, azi, la Constanța...

Nava fluvială de pasageri Viking Rinda, în portul Constanța