Anunț important de Ziua Copilului! Ce instituție înființează Ministerul Muncii
Publicat de Adrian Băncilă, 1 iunie 2017, 23:03
Considerând că investiția în copii reprezintă o investiție în viitor, programul de guvernare pentru perioada 2014 – 2020 cuprinde printre măsurile destinate acestora și înființarea instituției Avocatul Copilului, până la sfârșitul anului, cu mandatul de a promova drepturile copilului și a apăra respectarea acestora.
Dreptul la participare, asigurat prin lege fiecărui copil, îi conferă acestuia posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în procesul adoptării tuturor deciziilor care îl privesc.
Vocea copiilor trebuie să se facă auzită, iar prin înființarea Avocatului Copilului ne dorim ca drepturile și interesele copiilor să fie apărate și promovate în fața tuturor, fie că vorbim de instituțiile de la nivel central sau local sau orice alți factori de decizie, ale căror hotărâri au impact asupra vieții acestora.
Avocatul Copilului va acționa în scopul promovării și protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, va susține și încuraja respectarea și promovarea drepturilor copiilor în vederea îmbunătățirii atitudinii publice față de copii.
Acesta va colabora cu organizațiile copiilor și va transmite informațiile primite de la acestea către factorii de decizie și autoritățile competente, având posibilitatea de formula și propuneri de măsuri, menite să încurajeze participarea copiilor în luarea deciziilor care îi privesc, se arată într-un comunicat al Ministerului.