Ascultă Radio România Constanța Live

Dosarul retrocedărilor. Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și 34 de inculpați, în suspans

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 mai 2017, 11:18

Magistrații Curții de Apel Bucureşti trebuiau să se pronunțe astăzi în dosarul în care fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, este judecat alături de alţi 36 de inculpaţi în dosarul retrocedării plajelor și unor terenuri din localitate, caz în care prejudiciul este estimat la 114 milioane de euro.

Instanța a amânat însă pronuțarea pentru data de 14 iunie.

Procurorii DNA ceruseră Curţii de Apel Bucureşti să dea pedepse maxime pentru Radu Mazăre și Nicuşor Constantinescu în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje din judeţul Constanţa, în timp ce pentru alţi inculpaţi au solicitat să se constate încetarea procesului penal pe motiv că faptele s-au prescris, în condiţiile în care acest caz se judecă de aproape nouă ani.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

Apărătorii fostului primar ceruseră, în 3 aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti, achitarea acestuia în dosarul plajelor retrocedate, pe motiv că retrocedările s-au făcut în baza votului dat de către reprezentanţii Consiliului Local, iar Prefectura nu a avut obiecţii în urmă votului.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro, din care 77,77 milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan în valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi de 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa. În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată – aproape un milion de metri pătraţi. Au fost restituite porţiuni de plajă şi faleză care, potrivit Constituţiei şi legilor în vigoare fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, adică nu pot ajunge sub nicio formă în proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice. Persoanele îndreptăţite la restituire au fost determinate, după trecerea unor perioade de timp îndelungate, de 2 până la 3 ani, ori să-şi vândă drepturile succesorale ori să vândă terenurile în cauză, pentru sume de bani ce reprezintă mai puţin de 1% din valoarea terenurilor la care au fost obligate să renunţe. În final, aceste terenuri aveau să ajungă în proprietatea persoanelor cărora le-au fost predestinate, cu mult înainte de soluţionarea cererilor de restituire. Pentru atingerea scopului infracţional urmărit, majoritatea terenurilor atribuite pe alte amplasamente, în echivalent valoric, au fost subevaluate, unele, la preţuri de 10 ori mai mici decât preţurile reale. Concret, între aceste terenuri figurează: terenul în suprafaţă de 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distracţii acvatice Aqua Magic de către firma Aqualand (la care unul dintre acţionarii principali este Popa Basarab, vărul primarului Mazăre Radu Ştefan), terenul în suprafaţă de 8.307,78 mp, situat în zona Căpităniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns în proprietatea familiei Mazăre (primarul, mama şi fratele), terenul în suprafaţă de 52.471 mp, situat în Parcul Tăbăcăriei nu a fost restituit în natura celor îndreptăţiţi, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (la care acţionar şi administrator este Sandu Bogdan Gabriel, iar acţionar principal prin firma Millenium Global Development este Ionescu Valentin Gheorghe) care a plătit pentru drepturile succesorale un preţ de 100 de ori mai mic decât cel real. Îndeplinirea defectuoasă, de către membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001, a soluţionării cererilor de restituire a constat în următoarele: încălcarea, în mod repetat a dispoziţiilor Legii 10/2001 şi a acelora care reglementează proprietatea publică a statului; confirmarea în acte a unor fapte nereale; atestarea ca aparţinând municipiului Constanţa a unor bunuri aflate în domeniul public al statului (plaje şi faleze). Concret, inculpaţii au încălcat dispoziţiile Legii 10/2001 privind persoanele îndreptăţite la restituire, termenul de depunere a cererilor, indisponibilizarea bunurilor restituibile în natură, competenţa de soluţionare a cererilor de restituire, întinderea suprafeţei revendicate, etc. Avantajele patrimoniale dobândite ilegal se regăsesc în proprietatea inculpaţilor sau a firmelor controlate de aceştia, după cum urmează : Mazăre Radu Ştefan (prin firmele „Nisipuri” SA), mama şi fratele acestuia (prin firma „APV Media Turism”), Giurgiucanu Georgică, Săvulescu Emil Dragoş, Borcea Cristian, Ionescu Valentin George (prin firma „Habitat şi Ambient” SA), Camboianu Mihai, Popa Basarab (prin firmele „Pomacost” SA şi „Aqualand” SA), Sandu Bogdan Gabriel (prin firma SC „Holland Develompment Group” SA), Ceacîreanu Mihai Sergiu (ca persoană fizică şi prin firma sa „New Home Construct” SA), Şerban Alexandru Octavian, Barbu Paraschiva, Puşcaşi Marius şi Puşcaşi Carmen.

Vreme predominant închisă și temperaturi modeste, în Dobrogea
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 06:28

Vreme predominant închisă și temperaturi modeste, în Dobrogea

Meteorologii anunță valori termice apropiate de cele normale pentru această dată, în Dobrogea și la malul mării.  Miercuri, cerul va fi...

Vreme predominant închisă și temperaturi modeste, în Dobrogea
TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Ştiri miercuri, 27 noiembrie 2024, 06:27

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării

Pompierii militari de la ISU „Delta” Tulcea au intervenit, în jurul orei 2.00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la...

TULCEA: Incendiu la acoperișul unei case, cu pericol de extindere la alte gospodării
Cer temporar noros, cu condiții de ploaie slabă sau burniță
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 21:17

Cer temporar noros, cu condiții de ploaie slabă sau burniță

Miercuri, valorile termice vor fi apropiate la Constanța de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de...

Cer temporar noros, cu condiții de ploaie slabă sau burniță
TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 21:17

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii

La Sarichioi, un Punct de Gastronomie Locală organizează, în fiecare duminică, prânzuri pescărești tradiționale pe o terasă închisă și...

TULCEA: Unii operatori de turism le oferă oaspeților preparate tradiționale chiar și în timpul iernii
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 19:32

CONSTANȚA: Se oprește apa în mai multe zone

În vederea executării lucrărilor de conectare la sistemul centralizat a noii magistrale reabilitate, cu diametrul de 500 mm, RAJA S.A. va sista...

CONSTANȚA: Se oprește apa în mai multe zone
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 18:33

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc

O dronă neînmatriculată a fost ridicată marți dn apropierea bazei militare Boboc. Obiectul a fost găsit pe câmp de către un localnic care a...

O dronă neînmatriculată a fost găsită în apropierea bazei militare Boboc
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 16:20

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi

Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, marţi, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al...

Prezidenţiale2024/ Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Elena Lasconi
Ştiri marți, 26 noiembrie 2024, 15:37

Economia românească a stagnat în trimestrul trei

Produsul intern brut nu s-a modificat în trimestrul trei al acestui an, comparativ cu trimestrul anterior, pe serie ajustată sezonier, în timp ce...

Economia românească a stagnat în trimestrul trei