Calendarul zilei – 1 iunie
Publicat de Codrin RAITA, 1 iunie 2017, 06:00
EVENIMENTE INTERNE
-Apărare, Interne
* Techirghiol:Militarii americani de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu participă la cea de-a doua ediţie a Festivalului Naţional al Sporturilor Nautice şi pe Plajă, în perioada 1-4 iunie
-Mass-Media
* În premieră, în cadrul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică (29 mai – 3 iunie), Radio România organizează ateliere de dialog și performance cu artiștii experimentului radiofonic internațional în secțiunea Soundscape Eden, în limba engleză, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107). Astăzi are loc Coproducția France Culture/Radio România – Amandine Casadamont – „Shinkanzen a prins o asemenea viteză încât o să deraieze”, hörspiel live, transmisie directă la Radio3Net – ora 20:00
– Manifestări organizate de Ziua Copilului (1 iunie)
* Primăria Municipiului București, prin ARCUB, celebrează Ziua Internațională a Copilului (1 iun.) alături de micii bucureșteni, în Parcul Cișmigiu, între orele 11:00 și 21:00, la ediția cu numărul 16, Cișmigiul Copiilor. În premieră, evenimentului i se va alătura în acest an Caravana Gașca Zurli care va porni din Piața Universității (din fața TNB) la ora 10:00 și se va opri pentru reprezentații în următoarele puncte:
- Sector 1- Parcul Floreasca – ora 10:30 (Bd. Mircea Eliade)
- Sector 2 – Parcul Național – ora 11:40 (Strada Maior Ion Coravu)
- Sector 3 – Parcul IOR – ora 12:50 (Strada Lotrioara)
- Sector 4 – Parcul Carol – ora 14:00 (Piața Libertății)
- Sector 5 – Parcul Sebastian – ora 15:10 (Strada Moțoc)
- Sector 6 – Parcul Crângași – ora 16:20 (Calea Crângași)
Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional
* De Ziua Copilului, Dirijorul Cristian Oroşanu va fi maestru de ceremonii de la pupitrul dirijoral, iar Orchestra Naţională Radio va interpreta partituri celebre, legate tematic de magia copilăriei într-un concert – surpriză la Sala Radio, cu intrare liberă – ora 11:00
* Oradea: Festivalul Copiilor “Kids Fest Oradea 2017”, în premieră, se va desfăşura în perioada 1-4 iunie, în Cetatea orădeană.Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) cu sprijinul Primăriei Oradea
– Cultură
* În avanpremieră, spectacolul radiofonic „Cel mai mic bal din lume” are o audiție cu public găzduită de Teatrul „Nottara” – ora 11:00, Sala „George Constantin”
* Peisagiștii europeni se vor întâlni la București, în perioada 1-4 iunie, la cea de-a 28-a ediții a evenimentului internațional Conferința și Adunarea Generală IFLA Europe, având tema “(Un)Limited Landscapes: No Fence, No Offence”
* Smiley va sărbători 10 ani de carieră solo printr-un concert-eveniment organizat de HaHaHa Production și BestMusic Live Concerts – ora 20:00, la Arenele Romane
* Sibiu:În perioada 1 – 4 iunie, expozițiile Muzeului Național Brukenthal sunt deschise pentru vizitare;cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în data de 1 iunie, copii și adolescenții până la vârsta de 18 ani beneficiază de intrare gratuită
-Diverse
* Sibiu:Street FOOD Festival se desfăşoară, în perioada 1 – 4 iunie, în Piaţa Albert Huet. În anul 2019, Sibiul va deţine titlul de Regiune Gastronomică Europeană. Sute de reţete delicioase din întreaga lume preparate de chefi bucătari pricepuţi vor invita publicul să fie parte din experienţa unui eveniment care va călători în acest an prin 9 oraşe: Oradea, Iaşi, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Braşov, Alba-Iulia, Timişoara şi Bacău
– S-a întâmplat într-o zi de 1 iunie
* Cu 542 de ani în urmă (1475), la această dată apărea prima atestare documentară a Craiovei, într-un hrisov dat de voievodul Laiotă Basarab şi în care se aminteşte de jupan Neagoe de la Craiova. Pe teritoriul actualului oraş au fost descoperite resturi de locuire încă din epoca neolitică. Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. –102 d. Hr. Pe o hartă din anul 225 d. Hr. apărea trecută Pelendava romană. În secolele VII şi VIII, localitatea era denumită Ponsiona, conform mai multor inscripţii descoperite
* Acum 188 de ani (1829) a apărut la Iaşi, bisăptămânal, până la 24.XI/6.XII.1858, gazeta politică şi literară „Albina Românească” – prima gazetă în limba română din Moldova; director – Gheorghe Asachi (1/13)
* În urmă cu 139 de ani (1878) începea Congresul internaţional de la Berlin (până la 1/13.VII.1878), convocat de marile puteri europene nemulţumite de prevederile Tratatului de pace de la San Stefano, încheiat la terminarea războiului ruso-româno-turc din 1877-1878. În Tratat se recunoaştea independenţa de stat a României şi drepturile ei asupra Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor. Judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail din sudul Basarabiei au fost încorporate din nou Rusiei, deşi Convenţia ruso-română din aprilie 1877 prevăzuse în mod expres respectarea integrităţii teritoriale a României (1/13)
* Se împlinesc 135 de ani (1882) de la inaugurarea tunelului de cale ferată Saint-Gothard, primul dintre marile tuneluri feroviare care traversează Alpii
* Acum 116 ani (1901) se înfiinţa, la Bucureşti, de către D. G. Kiriac, Societatea corală „Carmen” (pentru răspândirea şi cultivarea muzicii în popor). Concertul inaugural a avut loc la 18/31.XII.1901 (1/14)
* Cu 111 ani în urmă (1906) la Constanţa apărea, bilunar şi şapirografiată, prima publicaţie în limba armeană, „Maro”, editată de Murat Kevorkian Vanigoglu, fondatorul bisericii şi şcolii armeneşti din oraş. Pe frontispiciul publicaţiei se menţiona: „Primul ziar din România în limba armeană, etnografic şi istoric. Fondat la 1 iunie 1906, apare la fiecare 1 şi 16 ale lunii” (1/14)
* Cu 109 ani în urmă (1908) s-a înfiinţat Societatea anonimă pentru distribuirea produselor petroliere „Distribuţia” (cu participarea societăţilor „Steaua Română”, „Aurora”, „Româno-Americană”, „Columbia” etc.). Societatea avea monopolul desfacerii în ţară a produselor, fiecare membru păstrându-şi, însă, deplina libertate atât în privinţa producţiei, cât şi a exportului (1/14)
* Acum 69 de ani (1948) apărea Decretul privind ratificarea de către Guvernul român a actelor constitutive ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – OMS, cu sediul la Geneva, semnate în 1946 (din 1948 OMS devine organizaţie specializată a ONU)
* În urmă cu 68 de ani (1949) s-a inaugurat Teatrul de Vest Reşiţa cu piesa „Cumpăna”, de Lucia Demetrius. Prima stagiune a noului teatru a fost mai scurtă ca celelalte (1 – 16 iunie 1949), spectacolele cu cele trei premiere („Cumpăna”, „Confruntarea”, „O scrisoare pierdută”) fiind realizate de un colectiv venit de la București
* Cu 67 de ani în urmă (1950) avea loc inaugurarea oficială a Palatului Pionierilor, în incinta Palatului Cotroceni. Palatul Pionierilor a fost mutat, la 25 octombrie 1975, într-o clădire din Str. Sfinţii Apostoli, iar la 1 iunie 1986 (30 de ani) s-a inaugurat oficial actualul Palat Naţional al Copiilor din Parcul Tineretului
* Se împlinesc 60 de ani (1957) de la inaugurarea Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, înfiinţat de criticul şi istoricul literar Perpessicius (Dumitru Panaitescu), primul director al Muzeului. Muzeul Naţional al Literaturii Române deţine peste 300.000 de piese organizate în 300 colecţii (sec. XV-XX), cuprinzând manuscrise ale unor scriitori români precum Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, I.L. Caragiale, Titu Maiorescu şi mulţi alţii. Colecţiile sunt completate de cărţi vechi şi rare, documente istorico-literare, lucrări de artă plastică (grafică, pictură, scluptură), periodice, obiecte şi mobilier memorial, fotografii, înregistrări audio-video. Clădirea în care îşi desfăşura activitatea Muzeul Naţional al Literaturii Române a fost retrocedată în anul 2014, proprietarul somând instituţia în privinţa întreruperii activităţii începând cu data de 15 iunie a aceluiaşi an. Tezaurul MNLR a fost mutat în incinta Casei Presei din Bucureşti
* Se împlinesc 60 de ani (1957) de când Televiziunea Română (inaugurată la 31.XII.1956) transmitea prima emisiune pentru copii de la „Teatrul Ţăndărică”
* Într-o zi de 1 iunie, acum 53 de ani (1964) reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokyo şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte, fiind reluate la 1 septembrie 1959
* Se împlinesc 45 de ani (1972) de la deschiderea, la Constanţa, a primului delfinariu public, constituind o formă muzeistică în premieră pentru ţara noastră, dar şi pentru sud-estul Europei (la acea dată)
* Acum 37 de ani (1980) a avut loc prima transmisiune, de la Atlanta/Georgia, a postului de televiziune CNN (Cable News Network), primul canal de televiziune destinat în exclusivitate ştirilor din întreaga lume (care emite 24 de ore din 24)
* În urmă cu 28 de ani (1988) a intrat în vigoare Tratatul dintre SUA şi URSS cu privire la lichidarea rachetelor nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune – INF (încheiat la Washington, la 8.XII.1987, şi semnat de Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov) * Se împlinesc 25 de ani (1992) de când Agenţia Naţională de Privatizare începea acţiunea de distribuire a carnetelor cu certificatele de proprietate către toţi cetăţenii români (conform Hotărârii de Guvern 154/1992)
* În urmă cu 24 de ani (1993) se introducea în România taxa pe valoarea adăugată (TVA). Noul Cod fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, a modificat major reglementările aplicabile până acum. Actul normativ a adus modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea adăugată (TVA). Astfel, în acest an, cota standard de TVA scade de la 24% la 20%, urmând ca din 2017 aceasta să ajungă la 19%, în timp ce pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii se va aplica o cotă de TVA redusă, de 9% sau chiar 5% în anumite cazuri. Aşadar, pe tot parcursul anului 2016, cota standard de TVA, de 20%, se va aplica tuturor operaţiunilor de livrări de bunuri și prestări de servicii, cu excepția operațiunilor scutite de taxă și a operațiunilor pentru care sunt valabile cotele reduse
* Acum 21 de ani (1996) România devenea, la Conferinţa de la Viena, membră a Iniţiativei Central Europene/ICE. Iniţiativa Central Europeană – formă flexibilă de cooperare regională – reuneşte 18 state membre: 10 state membre UE – Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria – şi 8 state ne-membre UE – Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, R. Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, R. Serbia, Ucraina. România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ICE. La 9 decembrie 2011, Iniţiativei i-a fost acordat statutul de observator la ONU, prin Rezoluţia 66/111. De la 1 ianuarie 2016, Preşedinţia-în-Exerciţiu a ICE este deţinută de Bosnia şi Herţegovina, care a preluat mandatul de la preşedinţia anterioară a R. Macedonia. În 2009, România a deţinut Preşedinţia-în-Exerciţiu a ICE (PiE), pentru prima dată de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei. Mandatul României a concis cu aniversarea a 20 ani de la înfiinţarea ICE
* Se împlinesc 20 ani (1997), de când, la ora 6:50, din Gara de Nord, a plecat primul tren InterCity Express „Marea Neagră”, care asigura, pe perioada sezonului estival, de trei ori pe zi, legătura între București și Constanța. Odată cu introducerea acestui tren în circulație s-au realizat și două premiere românești: apariția primului tren privat și depășirea plafonului de 100 km/h pentru o viteză comercială. La exploatarea acestui tren, SNCFR participă cu 15% din acțiuni, Astra Vagoane Arad cu 10%, restul procentelor fiind asigurate de alte firme private
* Se împlineşte 1 an (2016) de la inaugurarea „Gotthard Base Tunnel” (GBT), cel mai lung tunel de cale ferată din lume (57 km pe sub Alpi), care leagă Elveţia de Italia. Construirea lui a durat 17 ani şi a costat circa 11 miliarde de euro. Tunelul a fost deschis traficului la 11.XII.2016
Aniversări – Comemorări
– Sf. Iustin Martirul şi Filosoful şi cei împreună cu el (Calendarul Creştin-Ortodox 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)
– Sf. Iustin, martir (Calendarul Romano-Catolic 2017)
– 1636: S-a născut Nicolae Milescu (Spătarul), scriitor memorialist şi diplomat; autorul unui „Jurnal de călătorie în China”, primul memorial de călătorie scris de un român; tot el este primul român care a tradus „Vechiul Testament” (1667), lucrare care a stat la baza traducerii „Bibliei de la Bucureşti” (1688); din 1671 a trăit la Moscova (m. 1708, în Rusia)
– 1838: S-a născut Gheorghe Lahovari, inginer şi scriitor (povestiri şi traduceri); ca director al Poştelor şi Telegrafelor (1871-1876), a introdus cărţile şi mandatele poştale; s-a numărat printre fondatorii Societăţii Române de Geografie (1875); a tipărit, în colaborare, „Marele dicţionar geografic al României”; membru de onoare al Academiei Române din 1901 (m. 1909)
– 1875: S-a născut Constantin Lacea, filolog şi lingvist; în 1916 s-a refugiat în străinătate, mai întâi la Stockholm, apoi la Paris, unde, în vederea Conferinţei de Pace, a strâns un bogat material documentar referitor la istoria românilor; revenit în ţară (în 1920), a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică la Cluj; se numără printre realizatorii „Dicţionarului limbii române”, la care a redactat în întregime primele trei litere; membru de onoare al Academiei Române din 1939 (m. 1950)
– 1919: A murit Ioan Bogdan, istoric şi filolog; unul dintre fondatorii slavisticii în România; editor de cronici şi documente; membru titular al Academiei Române din 1903, vicepreşedinte al acestui for (1910-1913; 1916-1919) (n. 1864)
– 1928: S-a născut muzicologul Petre Brâncuşi (m. 1995)
– 1929: S-a născut muzicologul şi criticul muzical Vasile Tomescu
– 1930: S-a născut Erich Bergel, dirijor şi profesor român stabilit în Germania (m. 1998)
– 1931: S-a născut matematicianul Petru T. Mocanu; studii în domeniul teoriei geometrice a funcţiilor analitice; autor de lucrări didactice, monografii; membru titular al Academiei Române din 2009 (m. 2016)
– 1938: A murit Gustav Oswald Kisch, filolog şi istoric sas din Transilvania; autorul teoriei identităţii graiului bistriţean cu cel luxemburghez şi, deci, a emigrării saşilor din restrânsa regiune Mosela (Luxemburg) în Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1933 (n. 1889)
– 1946: Mareşalul Ion Antonescu, conducător al statului român în perioada 1940-1944, este executat (alături de colaboratorii săi apropiaţi Mihai Antonescu, Constantin Vasiliu şi Gheorghe Alexianu), în închisoarea Jilava, ca urmare a sentinţei de condamnare la moarte (din 17.V.1946); procesul s-a desfăşurat, la Bucureşti, între 6 şi 17 mai (n. 1882)
– 1948: S-a născut violoncelistul Alexandru Moroşanu, solist al Orchestrei Naţionale Radio (m. 2013)
– 1950: S-a născut chimistul Ioan Silaghi-Dumitrescu; în cercetările sale a abordat domenii cum sunt: chimia computaţională, modelarea moleculară, spectroscopia moleculară etc.; membru corespondent al Academiei Române din 2006 (m. 2009)
– 1952: A murit Gavril Rotică (pseudonimul lui Gavril Rotariu), poet (considerat un fel de Octavian Goga al Bucovinei) şi gazetar de marcă (cunoscut, în special, datorită campaniilor sale pentru reîntregirea ţării); a făcut parte din delegaţia la Congresul Naţional al Bucovinei (întrunit la 15/28 noiembrie 1918, în sala sinodală de la Cernăuţi), la care s-a hotărât unirea Bucovinei cu Ţara (n. 1881) – 65 de ani
– 1956: S-a născut scriitorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu; în aprilie 2015 i-a fost acordată una dintre cele mai prestigioase distincţii literare europene, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană (Österreichischer Staatspreis für Europäische Literatur) pentru întreaga operă literară; după Eugène Ionesco, câştigătorul din 1970, Mircea Cărtărescu este primul autor român distins cu acest premiu literar de mare tradiţie, decernat din 1965
– 1959: S-a născut Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (m. 1995)
– 1971: S-a născut cântăreaţa de muzică uşoară Monica Anghel
– 1975: A murit Eugen Filotti, publicist şi traducător, diplomat; a participat la toate şedinţele Societăţii Naţiunilor Unite între anii 1928 şi 1935; a fost membru în delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, din 1946, alături de Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mihail Ralea (n. 1896)
– 1977: A murit chimistul Coriolan Drăgulescu; lucrări în domeniul chimiei anorganice; cercetări în chimia analitică; membru al Academiei Române din 1963 (n. 1907) – 40 de ani
– 1982: A murit actorul Constantin Neamţu-Ottonel (n. 1885) – 35 de ani
– 2004: A murit George Muntean, istoric şi critic literar, jurnalist, om politic; fost membru al Lojei masonice Bucovina; în anul 1996 a candidat la preşedinţia României din partea Partidului Pensionarilor (n. 1932)
– 2006: A murit Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1932)
EVENIMENTE EXTERNE
– Strasbourg: Secretarul general al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland se va întâlni cu Stavros Kontonis, ministrul Justiției, Transparenței și Drepturilor Omului din Grecia
– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va notifica în scris 28 de hotărâri și / sau decizii
-Moscova: Premierul indian, Narendra Modi, va vizita Rusia și va participa la Forumul Economic Internațional de la St. Petersburg (1 – 3 iunie)
– Sankt-Petersburg: Forumul Economic Internaţional, principala reuniune în domeniul afacerilor din Rusia, la care participă şefi de stat şi lideri ai unor importante companii străine (1 – 3 iun.)
– Liban: Alegeri legislative
– Siria: Dată până la care Uniunea Europeană a prelungit sancţiunile impuse regimului sirian condus de Bashar al-Assad
-Albania: O delegație a APCE formată din patru membri, condusă de Paolo Corsini, va efectua o misiune preelectorală la Tirana, pentru a evalua campania electorală și climatul politic înainte de alegerile parlamentare din 25 iunie (1-2 iunie)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Ocrotirii Copiilor”. NOTĂ 1: Pentru prima dată Ziua Copilului a fost menţionată la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, care a avut loc la Geneva, în august 1925. Atunci 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. Tot la Geneva a fost şi sărbătorită pentru prima oară, în octombrie 1953, când aproximativ 30 de state au ales să marcheze evenimentul pe 1 iunie. NOTĂ 2: Ziua este sărbătorită, în prezent, în întreaga lume, dar în zile diferite: în ţările fost comuniste – la 1 iunie, în Taiwan – la 4 aprilie, în Turcia – la 23 aprilie, în Japonia – la 5 mai, în Germania – la 1 iunie şi 20 sepembrie, în Singapore – la 1 octombrie, în India – la 14 noiembrie etc.
– Samoa de Vest: Ziua Naţională; independenţa ţării a fost proclamată la 1 ianuarie 1962 (- 55 de ani); din cauza condiţiilor climaterice, se sărbătoreşte la 1 iunie
– 1796: S-a născut fizicianul şi inginerul francez Nicolas (Léonard Sadi) Carnot, unul dintre fondatorii termodinamicii moderne (m. 1832)
– 1804: S-a născut compozitorul rus Mihail Glinka (m. 1857)
– 1822: A murit geologul francez René-Just Haüy, fondatorul ştiinţei cristalografiei (n. 1743) – 195 de ani. NOTĂ: Unele surse (http://www.newadvent.org/cathen/07152a.htm) menţionează ca dată a morţii 3 iunie 1822
– 1841: A murit francezul Nicolas Appert, cel care a inventat metoda de păstrare a alimentelor în vid (n. 1749)
– 1866: S-a născut zoologul american Charles Benedict Davenport, pionier al folosirii tehnicilor statisticii în cercetarea biologică (m. 1944)
– 1878: S-a născut poetul englez John Masefield (m. 1967)
– 1907: S-a născut Sir Frank Whittle, inginer britanic; a perfecţionat turbina cu gaz; a pus la punct primul turboreactor, realizat în 1941 de Rolls Royce (m. 1996) – 110 ani
– 1908: S-a născut (la Iglo, Ungaria) editorul elveţian Louis Nagel, fondatorul celebrelor ghiduri şi enciclopedii de călătorie „Nagel” (m. 1997)
– 1926: S-a născut Andy Samuel Griffith, actor, producător de televiziune şi cântăreţ american (m. 2012)
– 1926: S-a născut actriţa americană de film Marilyn Monroe (m. 1962)
– 1927: A murit istoricul britanic John Bury; unul dintre marii istorici ai vremii sale, cu variate preocupări, de la istoria antică până la cea modernă; considerat fondatorul şcolii engleze de bizantinologie; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (n. 1861) – 90 de ani
– 1934: S-a născut Pat (Charles Eugene) Boone, interpret pop american (de succes în anii ’50-’60), actor şi scriitor
– 1937: S-a născut actorul american Morgan Freeman – 80 de ani
– 1937: S-a născut scriitoarea australiană Colleen McCullough, autoare a succesului editorial „Pasărea spin”; scrisă în 1977, cartea s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare în întreaga lume și a fost transpusă în serialul de televiziune cu același nume care i-a avut ca protagonişti pe Richard Chamberlain și Rachel Ward (m. 2015) – 80 de ani
– 1937: S-a născut actorul şi imitatorul francez Henri Tisot (m. 2011) – 80 de ani
– 1941: A murit Hans Berger, medic neuropsihiatru german, inventatorul electroencefalografului (1902) (n. 1873)
– 1941: A murit Sir Hugh Walpole, scriitor englez (n. 1884)
– 1944: S-a născut matematicianul francez Haim Brézis; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993
– 1944: S-a născut actorul britanic de film şi televiziune Robert Powell; cunoscut pentru rolul său din „Iisus din Nazareth”, dramă regizată de Franco Zeffirelli (1977)
– 1945: S-a născut mezzosoprana americană Frederica von Stade
– 1946: A murit tenorul austriac Leo Slezak (n. 1873)
– 1953: S-a născut compozitorul, chitaristul şi cântăreţul american Ronnie Dunn; împreună cu Kix Brooks a format unul dintre cele mai renumite duete din istoria muzicii country (“Brooks&Dunn”)
– 1954: A murit scriitorul danez Martin Andersen-Nexø, supranumit “Gorki al Nordului” (n. 1869)
– 1959: A murit scriitorul britanic Sax Rohmer (pseudonimul lui Arthur Ward), prolificul autor al seriei „Dr. Fu Manchu” (n. 1883)
– 1968: S-a născut Jason Donovan, cântăreţ şi actor australian
– 1974: S-a născut Alanis (Nadine) Morissette, cantautoare, producătoare şi actriţă canadiană
– 1983: A murit scriitoarea germană Anna Seghers; în timpul nazismului a fost în exil în Franţa şi Mexic, apoi s-a stabilit în RDG (n. 1900)
– 2008: A murit Yves Saint Laurent, cunoscut creator de modă francez (n. 1936, la Oran/Algeria)
– 2010: A murit Andrei Voznesensky, poet şi eseist rus; reprezentant al literaturii din perioada „dezgheţului” lui Nikita Hruşciov şi considerat „fiul spiritual” al lui Boris Pasternak (n. 1933)
Sursa: RADOR