Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 31 mai

Calendarul zilei – 31 mai

Publicat de Codrin RAITA, 31 mai 2017, 06:00

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* Urmează să aibă loc acţiunea „Parlamentul copiilor”, proiect care îşi propune să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei rolului şi funcţiilor Parlamentului României în cadrul sistemului instituţional democratic, familiarizarea cu doctrinele partidelor parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară

-Senat

* Lucrări în Comisiile permanente

-Camera Deputaţilor

* ora 8:30 -activitate în Comisiile parlamentare

-Organizaţii

* Asociaţia MaiMultVerde organizează conferinţa de încheiere a proiectului „România împotriva risipei de hrană” desfăşurat în perioada martie 2016 – mai 2017 în parteneriat cu Food Waste Elveţia şi Ce-Re (Centrul de Resurse pentru Participare Publică) – ora 10:00, „Pe Baricade”,  Strada Radu Vodă, nr. 23 A. Evenimentul are loc în contextul adoptării normelor metodologice de aplicare a Legii Nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, redactate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

-Învăţământ

*Proba de evaluare a competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C, în cadrul Sesiunii  speciale a Bacalaureatului (27 mai – 10 iunie)

-Mass-Media

* În premieră, în cadrul celei de a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, dedicat inovației în creația radiofonică (29 mai – 3 iunie),  Radio România organizează ateliere de dialog și performance cu artiștii experimentului radiofonic internațional în secțiunea Soundscape Eden, în limba engleză, în Grădina Eden (Calea Victoriei, nr.107) – ora 20:00. Astăzi are loc  masa rotundă „Artă și politică/ Majoritate versus minorități”  susţinută de artistul irlandez Bernard Clarke şi Matt Samecki, jurnalistul de investigație la RISE Project, la care vor participa şi Anamaria Pravicencu, Octav Avramescu (platforma de podcast SEMI/SILENT), şi Ilinca Stihi

– Cultură

* Recital susţinut de pianista Dana Borşan – ora 19:00, la Sala Radio

* Recital în cadrul Turneului Stradivarius „10 ani – Anotimpuri Muzicale”, susţinut de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sinziana Mircea şi bandoneonistul argentinian, Omar Massa, cu repertoriul muzical cele 4 „Anotimpuri” de Astor Piazzola şi dansurile spaniole compuse de Manuel de Falla, Enrique Granados, Pablo de  Sarasate – ora 19:00, la Centrul Cultural Tinerimea Română

* Sfântu Gheorghe: Concertul susţinut de  Quadro Nuevo din Munchen – la Centrul de Cultură Arcuş

* Sibiu:Recitalul concertmaestrului Filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și  a pianistei Cătălina Butcaru, eveniment desfășurat sub patronajul Excelenței Sale, Ambasadorul  Austriei în România, Mag. Gerhard Reiweger – ora 19:00,  Sala Thalia

– S-a întâmplat într-o zi de 31 mai

* La această dată, în urmă cu 158 de ani (1859), a bătut pentru prima oară faimosul ceas „Big Ben” din Turnul Sf. Ştefan, situat în partea cea mai de sus a Camerei Parlamentului din Westminster, Londra. Imensul ceas este găzduit de un turn de 97 de metri înălțime, construit în stil gotic după planurile arhitectului Augustus Pugin, a cărui ridicare a durat 13 ani. Din cauza modificărilor survenite la nivelul solului de-a lungul timpului, turnul este astăzi înclinat cu 22 cm spre nord-vest. Numele de “Big Ben” – “Marele Ben” – nu se referă la turnul ceasului propriu-zis, ci la clopotul de 13 tone din interiorul turnului, numit astfel în onoarea primului comisionar ce a lucrat la construcție – Benjamin Hall. Orologiul a fost ridicat ca parte din noul complex al Parlamentului, după incendiul care a distrus vechea clădire în 1834. Mecanismul care stă la baza funcționării ceasului a fost pus la punct în 1854, dar construcția turnului a fost terminată patru ani mai târziu

* Se împlinesc 115 ani (1902) de la semnarea Tratatului de Pace de la Vereeniging, care a pus capăt celui de-al Doilea Război al Burilor dintre Republica Africa de Sud şi Republica Orange (sau Statul Liber Orange, în prezent provincia Free State din Africa de Sud), pe de-o parte, şi Imperiul Britanic, pe de altă parte

* Acum 101 de ani (1916) avea loc Bătălia Iutlandei, luptă navală purtată de Marea Flotă a Marinei Regale Britanice (care includea de asemenea nave şi personal de la Marina Regală Australiană şi Marina Regală Canadiană) împotriva Marinei Imperiale Germane, în Primul Război Mondial. Bătălia s-a purtat în perioada 31 mai – 1 iunie 1916, în Marea Nordului, în largul coastei peninsulei Iutlanda, Danemarca. Această bătălie a fost cea mai mare bătălie navală şi singura ciocnire pe scară largă dintre cuirasate în război. A fost a patra bătălie navală (în ordine cronologică) între nave de luptă de oţel, după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) şi Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez

* Cu 98 de ani în urmă (1919) au fost stabilite relaţiile diplomatice la nivel de legaţie între România şi Polonia. Relaţiile diplomatice au fost stabilite la nivel de reprezentanţă provizorie, la 9 februarie 1919. La 31 mai 1938, misiunile diplomatice au fost ridicate la rang de ambasadă, iar la 28 octombrie 1940, relaţiile diplomatice au fost suspendate, fiind reluate în 1945

* Acum 56 de ani (1961) Uniunea Africii de Sud a devenit Republica Africa de Sud. Existenţa Uniunii Africii de Sud a început pe 31 mai 1910, după ce coloniile separate din regiune (Colonia Capului, Colonia Natal, Transvaal) şi Republica Orange au devenit colonii ale noului stat. La început statul a fost fondat ca un dominion, a fost apoi transformat în regat al Commonwealth-ului, iar pe 31 mai 1961 a fost transformat în republică, cunoscută de atunci până în prezent ca Republica Africa de Sud

Aniversări – Comemorări

– Vizita Sfintei Fecioare Maria (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– 31.V.-1.VI: Şavuot (Shavuot), sărbătoare mozaică (a început în seara zilei precedente, 30 mai, după asfinţitul soarelui) („Sărbătoarea săptămânilor” reprezintă momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai)

– „Ziua Geniştilor”; la 31.V.1859 lua fiinţă, în Moldova, primul batalion de geniu; un an mai târziu, în Ţara Românească se constituia cel de-al doilea batalion, care „dimpreună cu cel din Moldova au constituit întâiul regiment de geniu” românesc

– „Ziua Rezervistului Militar” a fost instituită prin HG nr. 467 din 12.V.2010; prin această hotărâre instituţiile publice din cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot sprijini, în condiţiile legii, manifestările prilejuite de acest eveniment

– 1883: S-a născut Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti) şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român); membru corespondent al Academiei Române din 1919 (m. 1972)

– 1913: S-a născut Constantin Silvestri, compozitor, dirijor şi pianist (m. 1969, la Londra)

– 1915: S-a născut medicul Voinea Marinescu; contribuţii în chirurgia experimentală a plămânilor, a aparatului circulator, a transplanturilor de ţesuturi şi organe, în chirurgia cardio-vasculară; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)

– 1922: S-a născut sportivul Mihai Botez, primul campion naţional absolut la gimnastică (1948), părintele judo-ului din România şi primul antrenor român de arte marţiale; campion mondial la judo veterani, la 86 de ani (2008); avea două centuri negre, 8 Dan în judo şi 8 Dan în jiu-jitsu (m. 2011) – 95 de ani

– 1929: S-a născut compozitorul, criticul muzical, editorul, pedagogul şi folcloristul Aladár Zoltán (m. 1978)

– 1931: S-a născut (la Braşov) Kaspar Teutsch, pictor, gravor, designer de tapiţerie şi textile, ilustrator de carte; trăieşte la München, în Germania

– 1938: S-a născut Adriana Iliescu, istoric şi critic literar, prozatoare şi poetă. NOTĂ: A fost, până la 29.XII.2006, cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naştere unui copil (o fetiţă) la vârsta de 66 de ani şi 320 zile

– 1938: A murit prozatorul şi poetul M.[ax] Blecher (n. 1909)

– 1946: S-a născut prozatoarea şi publicista Adriana Bittel

– 1949: S-a născut (la Conakry, Guineea) Keita Ibrahima, pictor, grafician, gravor, desenator, teoretician şi muzeograf expert, doctor în muzeologie

– 1954: S-a născut Nicu Alifantis, cantautor şi poet

– 1954: A murit fizicianul Dragomir Hurmuzescu; fondator al învăţământului electrotehnic din România (a pus bazele primului laborator de electricitate din ţară, transformat apoi în Şcoala de Electricitate de pe lângă Universitatea din Iaşi – prima şcoală de fizică experimentală); ctitor al radiofoniei româneşti: în 1927, sub conducerea sa, a început să funcţioneze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România), care, la 1.XI.1928, difuza în eter prima emisiune cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”, urmat de discursul preşedintelui Societăţii, Dragomir Hurmuzescu; era momentul ce inaugura, practic, postul naţional de radio din România; membru corespondent al Academiei Române din 1916 (n. 1865)

– 1962: S-a născut Răsvan Popescu, prozator, jurnalist şi scenarist; fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2007-2012); vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului din aprilie 2015 – 55 de ani

– 1969: A murit geologul Gheorghe Macovei; a elaborat studii fundamentale privitoare la formarea zăcămintelor de petrol din România; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1880)

– 1984: A murit Filaret Barbu, compozitor şi dirijor (n. 1903)

– 1990: A murit Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (n. 1929)


EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Sesiune plenară a Parlamentului European (31 mai – 1 iun.)

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă raportul său privind viitorul zonei euro

– Lisabona: Ceremonia de decernare a Premiului Nord-Sud al Consiliului Europei, laureaţii fiind primarul orașului Lampedusa, Giuseppina Nicolini și fondatorul Centrului pentru pace și solidaritate și membru al Parlamentului tunisian, Mbarka Brahmi –  ora (locală) 12:00, la Parlamentul portughez. Participă președintele Republicii Portugheze, Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Parlamentului portughez, Eduardo Ferro Rodrigues și secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni

– Dublin: Înalta Curte de la Dublin examinează admiterea unei cereri care contestă lansarea Brexit-ului

– Madrid: Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Spania

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internațională a Sclerozei Multiple”, marcată în fiecare an, în ultima zi de miercuri din luna mai; peste 70 de țări organizează diverse activități pentru a informa populația și a face cunoscută această boală, care afectează tot mai multe persoane (aproximativ 2,3 milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Federației Internaționale pentru Scleroză Multiplă); a fost lansată în 2009 și este coordonată de Federația Internațională de Scleroză Multiplă

– „Ziua Mondială Fără Tutun”; este marcată, din anul 1988, la iniţiativa şi sub auspiciile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). NOTĂ: O zi internaţională fără fumat se mai marchează în a treia zi de joi a lunii noiembrie

– 1535: S-a născut Alessandro Allori, pictor italian (m. 1607)

– 1594: A murit Tintoretto (Jacopo Robusti, zis ~), pictor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene (n. ~1518)

– 1656: S-a născut Marin Marais, violost şi compozitor francez (m. 1728)

– 1773: S-a născut scriitorul german Ludwig Tieck (m. 1853)

– 1809: A murit compozitorul austriac Franz Joseph Haydn (n. 1732)

– 1819: S-a născut poetul, eseistul, jurnalistul şi umanistul american Walt Whitman; considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi americani (m. 1892)

– 1832: A murit (în urma unui duel) Évariste Galois, matematician francez; a pus bazele algebrei (n. 1811) – 185 de ani

– 1887: S-a născut Saint-John Perse, poet, eseist şi diplomat francez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1960 (m. 1975) – 130 de ani

– 1910: A murit Elizabeth Blackwell, prima femeie medic din Statele Unite; activistă pentru drepturile femeii; susţinătoare a mişcării aboliţioniste (n. 1821, în Anglia)

– 1912: S-a născut contratenorul englez Alfred Deller (m. 1979) – 105 ani

– 1921: S-a născut actriţa italiană de film Alida Valli (m. 2006)

– 1923: S-a născut Rainier III, prinţ de Monaco, din dinastia Grimaldi (la 9.V.1949 a preluat conducerea principatului de la bunicul său, Louis al II-lea) (m. 2005)

– 1923: S-a născut sculptorul şi pictorul american Ellsworth Kelly (m. 2015)

– 1925: S-a născut arhitectul german Frei Otto, cunoscut publicului larg pentru acoperişurile sale fascinante care dau senzaţia de „plutire”; câştigătorul Pritzker Prize pe 2015, cea mai prestigioasă distincţie din domeniul arhitecturii (m. 2015)

– 1930: S-a născut Clint Eastwood, actor, regizor şi producător american de film

– 1930: S-a născut actriţa americană Elaine Stewart (m. 2011)

– 1931: S-a născut fizicianul american John Robert Schrieffer, laureat, împreună cu John Bardeen și Leon Neil Cooper, în 1972, al Premiului Nobel pentru Fizică pentru dezvoltarea teoriei BCS, prima teorie microscopică de succes a superconductivității

– 1945: S-a născut Rainer Werner Fassbinder, regizor, scenarist şi actor de film german (m. 1982). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1946

– 1948: S-a născut scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015

– 1949: S-a născut actorul american Tom Berenger

– 1953: A murit Vladimir Tatlin, pictor, sculptor şi scenograf rus (n. 1885)

– 1957: A murit Leopold Staff, poet şi traducător polonez de origine ucraineană (n. 1878) – 60 de ani

– 1962: S-a născut Børge Ousland, explorator polar, fotograf şi scriitor norvegian; la 18.I.1997 ajunge la baza neo-zeelandeză Scott, reuşind să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic (a plecat în expediţie la 14.XI.1996, din insula Berkner, şi a parcurs 2829 km, în două luni şi patru zile) – 55 de ani

– 1965: S-a născut actriţa de film americană Brooke Shields

– 1976: S-a născut actorul irlandez Colin Farrell

– 1976: A murit biochimistul francez Jacques Monod; studiile sale au contribuit substanţial la apariţia şi dezvoltarea biologiei celulare; în 1954 a înfiinţat, în cadrul Institutului Pasteur din Paris, Departamentul de Biologie Celulară; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1965 (n. 1910)

– 1986: A murit fizicianul american James Rainwater; contribuţii în spectroscopia nucleară şi la teoria nucleului atomic; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1975, împreună cu fizicienii danezi Benjamin Mottelson şi Aage Bohr pentru rolul său în determinarea formelor asimetrice ale unor nuclei atomici (n. 1917)

– 2006: A murit Raymond Davis Jr., fizician american; câştigător al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2002 (n. 1914)

– 2009: A murit britanica Millvina Dean (Elizabeth Gladys Dean), ultima supravieţuitoare a naufragiului transatlanticului „Titanic” (scufundat pe 15.IV.1912); pe atunci în vârstă de doar nouă săptămâni, a fost salvată într-o barcă pneumatică împreună cu mama şi fratele său (n. 1912)

– 2010: A murit sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois (n. 1911)

Sursa: RADOR

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei marți, 19 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 19 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 19 noiembrie * Cu 647 de ani în urmă (1377) avea loc prima atestare a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I...

Calendarul zilei – 19 noiembrie
Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei luni, 18 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 18 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 18 noiembrie * Cu 722 de ani în urmă (1302), prin bula papală Unam Sanctam („Unul Sfânt”), Papa Bonifaciu al...

Calendarul zilei – 18 noiembrie
Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei duminică, 17 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 17 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 17 noiembrie * În urmă cu 486 de ani (1538) avea loc prima atestare documentară a așezării Caracal. Situat în...

Calendarul zilei – 17 noiembrie
Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 16 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 16 noiembrie * Cu 631 de ani în urmă, prima atestare documentară a localității Rădăuți apărea într-un hrisov...

Calendarul zilei – 16 noiembrie
Calendarul zilei vineri, 15 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 15 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 15 noiembrie * Acum 211 ani (1813) Gheorghe Asachi a deschis, la Academia domnească din Iaşi, o clasă specială în...

Calendarul zilei – 15 noiembrie
Calendarul zilei joi, 14 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 14 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie * Sunt marcați 790 de ani (1234) de când era menţionată, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea,...

Calendarul zilei – 14 noiembrie
Calendarul zilei miercuri, 13 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 13 noiembrie

 S-a întâmplat într-o zi de 13 noiembrie * Se marchează 430 de ani (1594) de când creditorii turci (chemaţi la Bucureşti şi Iaşi sub...

Calendarul zilei – 13 noiembrie
Calendarul zilei marți, 12 noiembrie 2024, 05:00

Calendarul zilei – 12 noiembrie

S-a întâmplat într-o zi de 12 noiembrie * Cu 167 de ani în urmă (1857) o comisie întrunită la Iaşi hotăra introducerea timbrelor poştale pe...

Calendarul zilei – 12 noiembrie