FC Voluntari este în premieră în finala Cupei României
Publicat de Catalin Donose, 19 mai 2017, 06:11
Echipa FC Voluntari s-a calificat, în premieră, în finala Cupei României la fotbal, joi seara, după ce a terminat la egalitate, 0-0, cu CS Universitatea Craiova, la Chiajna, în manșa a doua a semifinalelor competiției.
Ilfovenii au reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, în urma victoriei cu 1-0 din tur, de la Drobeta-Turnu Severin.
În finală, FC Voluntari o va întâlni pe Astra Giurgiu, care a trecut de ACS Poli Timișoara cu 4-1 și 3-0, în cealaltă semifinală.
Finala se va juca pe 27 mai, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești.