Suspans în partida de la Ovidiu după 45 de minute
Publicat de Claudiu Dobrescu, 13 mai 2017, 19:58
Lupta pentru câștigarea titlului național devine tot mai interesantă.După prima repriză, pe stadionul de la Ovidiu, scorul din partida FC Viitorul- CFR Cluj este 0-0.
Cei care au avut două ocazii clare de a înscrie au fost oaspeții, prin Omrani (singur cu portarul Râmniceanu în minutul 8) și prin Păun (în minutul 37).
În celelalte două meciuri scorurile sunt:FCSB – CSU Craiova 3-0 (Alibec minutele 18 si 42, Jakolis min.44) și Dinamo București – Astra Giurgiu 1-1 (Ioniță min.32 respectiv Nemec min 41).
În acest moment, FCSB este pe primul loc cu șanse de a cuceri titlul acestui sezon.